Este unul dintre cei mai cunoscuți actori și oameni de televiziune din România. În vârstă de 62 de ani, juratul de la „Românii au talent” se mândrește, pe rețelele de socializare, cu un loc de care îl leagă foarte multe lucruri, după cum însuși declară.
Sătul de agitația din Capitală, Florin Călinescu și-a construit o casă la țară. De peste trei ani, el deține o vilă în comuna Băbana, județul Argeș.
În mod surprinzător, atunci când nu-l vedem la TV, îmbrăcat la patru ace, actorul se ocupă de grădinărit și cu creșterea animalelor. De altfel, din ograda proprie, Florin Călinescu își asigură o alimentație sănătoasă.
„Florin trăieşte sănătos şi îi plac produsele bio, de aceea creşte animale şi păsări. Meştereşte, udă plantaţiile, merge la pescuit şi îi place să stea în mijlocul naturii, printre pomii fructiferi. În plus, se bucură atunci când primeşte vizita colegilor sau a rudelor”, au declarat surse apropiate lui Florin Călinescu, pentru Click!.
„Asta e comuna părinţilor mei, aici s-a născut tatăl meu şi aici mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Avem o casă în comuna Băbana, sunt lucruri foarte puternice care mă leagă de acest judeţ”, a declarat actorul.
Casa artistului se află la marginea unei păduri, într-o zonă retrasă. Aşa cum a precizat în declaraţia de avere, pe care a completat-o atunci când a candidat la alegerile parlamentare, actorul a cumpărat, în 2006, două terenuri în comuna Băbana, unul de 3.689 metri pătraţi, şi un altul de 8.899 metri pătraţi. Pe unul dintre ele, aflat pe un deal, la marginea pădurii, şi-a ridicat vilă cu etaj.
Vezi și Este oficial! Se formează un nou gigant pe piața de telefonie mobilă-Pericol pentru Orange, Telekom și RCS&RDS
Vești bune pentru români: Ce se va întâmpla cu tichetele de masă
Surpriză! Ce moșie are Florin Călinescu - Locul de unde îl leagă lucruri foarte puternice
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 07-05-2018 11:02
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



