Mai sunt doar două zile până la ședința Comitetului Executiv al PSD, iar Adrian Țuțuianu, fostul ministru al Apărării Naționale, a lansat un atac dur la adresa șefului social-democraților, Liviu Dragnea.
Țuțuianu consideră că Dragnea este unul dintre cei care au contribuit la înlăturarea sa din fruntea MApN, la numai două luni de la instalare, scrie Știripesurse.ro.
„Probabil că am deranjat pe anumiți colegi, foarte mulți sau unii dintre ei care aveau putere de decizie, inclusiv președintele partidului. Probabil că a avut anumite nemulțumiri față de faptul că era foarte vizibil, apreciat și de cei cu care lucram în minister, dar și de presa națională, unde n-ați auzit critici la adresa mea legate de minister. Este o etapă, este o școală. În două luni am făcut un master pe apărare națională și e foarte utilă în conturarea profilului meu de lider politic și de administrație. Este o etapă în care am învățat că în politică nu contează numai munca serioasă, ci uneori contează mai mult să relaționezi cu ceilalți, să aloci mai mult timp relațiilor umane.
- Ați înțeles ce a fost cu plecarea aia?
Sigur că am înțeles foarte multe lucruri, regret și eu că am plecat. M-am simțit foarte bine, m-am simțit foarte util, am intrat rapid în tematica ministerului. Până la urma este administrație, nu era ceva neapărat nou pentru mine. O primă zi chiar de foc, am început greu, am terminat tot într-un stil fulminant.", a declarat Adrian Țuțuianu în cadrul emisiunii „Față în față", de la Columna TV.
https://youtu.be/4kGs5n79z6U
Vezi și Lovitură pentru sute de oameni! Ce importantă fabrică se ÎNCHIDE, după EȘUAREA negocierilor pentru preluarea acesteia
Sume IMPRESIONANTE! Cât câștigă Bogdan Grecu, fostul soț al Danei Grecu, cu afacerea sa
Se pregătește un puci în PSD? Adrian Țuțuianu „sare la gâtul” lui Liviu Dragnea
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



