Lovitură pentru Uniunea Salvați România! USR-ul a rămas fără un deputat, după ce acesta s-a alăturat Partidului Național Liberal.
Este vorba despre Oana Marciana Ozmen. Oana Ozmen susține că USR-ul este o formațiune politică fără strategie și viziune de viitor, astfel că se alătură liberalilor.
Potrivit lui Ozmen, pentru PNL, cetățeanul a fost o prioritate, indiferent dacă a fost la putere sau în opoziție.
„Azi am decis să plec din USR și îi asigur pe colegii mei că i-am reprezentat cu cinste la cel mai înalt nivel.
Am demonstrat că se poate face opoziție constructivă și am arătat că politica înseamnă echilibru, dialog, respect pentru adversarul politic, iar argumentul trebuie să fie elementul central în susţinerea opiniei politice.
Cred cu tărie că putem face politică de calitate în România, în care arta negocierii, diplomația sunt atributele politicianului român în calitatea sa de reprezentant al cetăţenilor.
Am consolidat relațiile cu ceilalţi parlamentari indiferent de culoarea politică și mi-am asumat să fiu un factor de coeziune și stabilitate.
În aceşti doi ani de activitate parlamentară, m-am ocupat de tema eficienței energetice a clădirilor și standardele nZEB și am reușit, în urma conferințelor organizate în Parliament, să înregistrez un proiect legislativ de modificare a legislației în domeniu. Dialogul permanent cu reprezentanții Guvernului, specialiștii în domeniu și colegii din Comisia pentru Industrii și Servicii, indiferent de culoare politică, a făcut posibilă promovarea acestei teme extrem de importante, în contextul crizei energetice actuale.
Din păcate, nu pot rămâne într-o construcție politică fără o strategie și o viziune de viitor, care se confruntă cu o criză generată de lipsa unui dialog constructiv între conducerea partidului și membrii săi.
Vă asigur că întotdeauna veți găsi în mine un susținător al proiectelor bune pe care le veți promova, căci rolul fiecăruia dintre noi este acela de a face din România o voce puternică în rândul țărilor europene.
Consider că locul meu este acum în PNL, un partid în care mă regăsesc, care împărtășește adevăratele principii liberale, de dreapta.
Anul trecut, participam la invitaţia colegilor din PNL la expoziția din Parlament care omagia 200 de ani de la nașterea lui Ion. C. Brătianu, personalitate marcantă a istoriei noastre și unul dintre cei mai influenți politicieni al vremurilor sale.
Marele politician spunea: “Un partid poate lupta contra altora ca să dărâme o stare de lucruri, dar ca să zidească trebuie că naţiunea întreagă, toate partidele să dea concursul lor; altminteri, ceea ce unii vor edifica, alţii vor surpa”.
Ca urmare, am ales să merg alături de colegii din Partidul Național Liberal pentru care cetățeanul a fost o prioritate, indiferent dacă a fost la putere sau în opoziție.
Reforma statului se face prin asumarea actului de guvernare și cu profesioniștii în domeniu, inclusiv în politică.”, a transmis Oana Ozmen.
Se zdruncină USR-ul! Un deputat sare în barca PNL-ului! 'Reforma statului se face prin asumarea actului de guvernare și cu profesioniștii în domeniu'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 07-06-2022 12:59
Trending

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19 sepEconomie
Mai bine de 1.000 de companii de stat pot dispărea. Există și varianta restructurării, care ar duce la valuri de concedieri

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



