Încetarea războiului din Ucraina este cea mai bună modalitate de a aborda problemele economiei globale, a transmis a transmis luni, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen.
"Încetarea războiului dus de Rusia constituie un imperativ moral şi pur şi simplu cel mai bun lucru de făcut pentru economia globală", a declarat Janet Yellen jurnaliştilor, în marja întrevederii cu omologul său francez Bruno Le Maire.
Oficial, invazia Ucrainei nu se află pe agenda clubului celor 20 mari economii ai cărui lideri se reunesc marţi şi miercuri pe insula indoneziană Bali.
Moscova a cerut G20 să se concentreze mai degrabă pe problemele economice şi financiare decât pe probleme politice şi de securitate.
Dar războiul lansat acum nouă luni de Vladimir Putin are repercusiuni economice profunde, creşterea preţurilor la energie şi la alimente.
Gazda summitului, Indonezia, preluând astfel poziţia multor ţări din Sud, cere negocieri de pace şi refuză să condamne direct Moscova.
Vladimir Putin, care a decis să nu participe la G20 şi este reprezentat de ministrul de externe Serghei Lavrov, se află sub presiune pentru a prelungi acordul existent care permite exporturile de cereale ucrainene şi care expiră la 19 noiembrie, transmite AGERPRES
Semnal din Statele Unite: Încetarea războiului din Ucraina este cea mai bună modalitate de a aborda problemele economiei globale
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne



