Decizie de ultim moment în plenul Senatului! Un proiect de lege privind deţinerea armelor a fost adoptat, cu mai multe amendamente discutabile.
Acest proiectul merge la Camera Deputaţilor. Modificările au avut loc în comisia de apărare a Senatului, prin justificarea transpunerii parțiale a Directivei Uniunii Europene 017-853 a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 mari 2017, privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme precum şi a îmbunătăţirii cadrului legat în materie.
În legislație există anumite interdicții pentru unele persoane să dețină arme de autoapărare dacă exsită „motive imputabile lor'. În urma modificărilor adoptate de senatori, la propunerea PSD, trebuie să existe o decizie definitivă a instanței care să le interzică să dețină astfel de arme.
Senatorul PSD a eliminat, printr-un amendament, din lege, obligaţia deţinătorilor de arme letale şi neletale supuse autorizării de a se supune examenului psihologic şi sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliţie competente, în situaţia în care acestea constată, motivat, că există indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necsitatea examinării psiholosice şi medicale, în vederea menţinerii autorizării pentru a deţine sau nu arme de foc şi muniţie letală.
La Articolul 15 din lege s-a introdus un amendament, semnat tot de Tit Liviu Brăiloiu, care modifică cantitatea de arme pentru care se poate acorda autorizaţie deprocurare. În legea iniţială exista un număr limită de arme de apărare: cel mult două. În noua formă a legii, Brăiloiu a introdus un alineat nou, în care se precizază că se poate achiziţiona un „număr nelimitat de arme de apărare şi de pază”.
Senatorul PSD a modificat şi perioada de valabilitate a permisului de port-armă, la 10 ani, faţă de 5 ani, cât este în prezent.
Anularea şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor nu se mai face în cazul în care persoana a săvârşit două contravenţii, într-o perioadă de 2 ani. Pentru că s-a eliminat obligativitatea examentului psihologic, a fost scoasă din lege şi anularea persmisului, pentru refuzul de a da acest exament psihologic, la solicitarea organelor abilitate, informează libertate.ro
„Astăzi au fost nişte amendamente şi a fost o directivă europeană care trebuia transpusă în legislaţia naţională. Noi am adaptat-o la Legea armelor actuală. Ştiu că s-au făcut speculaţii în ceea ce priveşte modul de obţinere a autorizaţiei de procurare de arme ş.a.m.d. Vă spun foarte clar că nu s-au atins aceste capitole din actuala legislaţie din România. S-a discutat mai mult despre nişte chestiuni tehnice ale pieselor şi componentelor armelor şi a fost armonizată legislaţia europeană, în sensul că au fost definite componentele”, a precizat Brăiloiu.
„Da, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi imputabile, pentru că poate cineva să-mi impute un motiv şi dacă merg în instanţă şi se constată că am avut dreptate nu poţi să-mi ridici permisul de armă”, a răspuns Brăiloiu unei întrebări pe această temă.
„Domnul Bădălău nu mai poate să aibă nimic, că i s-a suspendat dreptul de a deţine (armă – n.r.). Domnul Bădălău este victima unui jaf, nişte hoţi au intrat peste dumnealui în casă şi ghinionul dumnealui că au intrat hoţii în casă, şi norocul dumnealui că nu i-au făcut hoţii mai mult decât au făcut, sau nu i-au luat mai mult, nu i-au luat decât pistolul”.
Vezi și
Lovitură dură pentru Elena Udrea! Ce se întâmplă cu fostul ministru
SURSE Toți salariații din România sunt vizați! Ce se întâmplă cu creșterea salarială pregătită de Olguța Vasilescu
De ce a demisionat, de fapt, Paul Stănescu? Ce rol are Olguța Vasilescu – Adevăratul motiv (surse)
Senatorii adoptă aceste amendamente! Ce se întâmplă cu legea privind deținerea armelor
Autor: Dumitrașcu Nicoleta
Publicat: 29-11-2018 10:08
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



