simona halep nike

sursa foto:  doartenis.ro

Simona Halep a făcut un anunț la care nimeni nu se aștepta! Problemele de sănătate îi dau bătăi de cap

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a decis, luni, 22 aprilie, să se retragă de la turneul de la Stuttgart, Germania, primul în care ar fi trebuit să evolueze în sezonul de zgură.

Accidentată la şold în timpul meciului cu Caroline Garcia, din Fed Cup, constănţeanca a făcut deplasarea în Germania, dar, după o discuţie pe care a avut-o cu staff-ul său medical a luat decizia de a nu participa la turneul pe care l-a câştigat în 2015.

De altfel, decizia era uşor de anticipat, în contextul în care Halep a depus un efort fizic uriaş de-a lungul celor trei meciuri pe care le-a jucat la Rouen în decursul a doar două zile: „M-am lovit la finalul tie-break-ului şi acum mă doare din ce în ce mai tare. Cât am fost pe teren, nu am simţit aşa tare, pentru că era şi adrenalina. Corpul se răceşte acum şi fiecare accidentare doare mai tare”, declara Simona, la finalul victoriei cu Garcia, care a dus scorul întâlnirii Franţa – România la 1-2.

Citește și:

EXCLUSIV Aflată în Costa Rica, Elena Udrea încasează o lovitură devastatoare! Ion Țiriac i-a dinamitat afacerea

Vești uriașe pentru mii de români! Veți plăti mai putin pentru această taxă

Vești bune pentru români! Schimbare majoră făcută de Banca Transilvania

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare