bolnavi covid coronavirus spital pacienti medici

Situație îngrijorătoare la Institutul „Marius Nasta” din Capitală: Cazurile de COVID s-au triplat și este deficit de personal la secția ATI

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat că presiunea pe compartimentul COVID este destul de mare, iar numărul cazurilor în Terapie Intensivă şi de pacienţi infectaţi cu Sars-CoV-2 s-a triplat față de săptămâna trecută.

 

„Este un deficit de personal dacă vorbim de secţia ATI. În Institut avem un singur epidemiolog, ar fi foarte bine să fie mai mulţi, e nevoie tot mai multă de prezenţa acestor specialişti care pot să ordoneze şi să ajute întregul circuit al pacientului”, a spus Mahler.

La rândul său, preşedintele Comisiei de ATI din Ministerul Sănătăţii, Dorel Săndesc, a declarat că la ATI nu există niciun caz programat, toate sunt mari urgenţe, pacienţi în suferinţă majoră, aflaţi în pericol de moarte şi care trebuie internaţi „atunci când necazul vine”.

În Capitală sunt, în total, 45 de unităţi sanitare, iar în multe dintre ele există capacitate ATI, cu ajutorul căreia s-ar putea degreva măcar o parte din activitatea intensă din cele şase spitale din linia 1, 2 şi suport Covid din Capitală.

Citește și:

E oficial! Ministrul Muncii a făcut anunțul: Pensiile au parte de modificări

SURSE Cine e, în realitate, șeful din Poliție prins băut la volan: A fost cercetat disciplinar și înlocuit din funcție, în urma anchetei privitoare la violarea și uciderea unei studente japoneze

Analiză dură: Clasarea din Dosarul 10 August este o invitație la explozie socială. Cine ar fi avut interesul?

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare