sorin grindeanu

sursa foto:  Ilona Andrei / G4Media.ro

Sorin Grindeanu: ‘Anul acesta s-au semnat contracte de peste 16 miliarde lei. Vă spun un secret, nu putem să facem autostrăzi, dacă nu aveam contracte semnate’

 Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă organizată în Portul Constanţa, că anul acesta au fost semnate în cadrul ministerului său contracte cu finanţare europeană de peste 16 miliarde lei, ceea ce înseamnă o valoare de patru ori mai mare faţă de cea înregistrată în 2021.

„Anul acesta s-au semnat contracte de peste 16 miliarde lei, de patru ori mai mult decât anul trecut, când au fost de 4,6 miliarde lei. Ca rată de absorbţie, nu ne vom închide la 8 miliarde, din ultimele calcule, ne ducem spre 10 miliarde, 200% faţă de anul trecut. Absorbţia pe ceea ce va însemna anul 2023 va fi una imensă la Ministerul Transportului, pentru că vor intra în execuţie toate aceste contracte de care aminteam mai devreme”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a arătat că, în anii trecuţi, „unul din punctele care nu a funcţionat la ritmul care trebuia e cel legat de atragerea de fonduri europene”.

„Nu vreau să dau vina pe nimeni, pentru că nu e o chestiune în care să fie vinovată o singură persoană. Eu cred că acest ritm trebuie să fie schimbat, e una din sursele de finanţare pe care Portul Constanţa nu are voie să o rateze. (…) Vă spun un secret, nu putem să facem autostrăzi, dacă nu aveam contracte semnate. De 30 de ani se vorbeşte de Sibiu – Piteşti, dar doar se vorbeşte. În ultimul an s-au semnat contractele pentru loturile 2,3 şi 4, adică loturile care traversează munţii, acele tronsoane dificile. Până acum doar ne doream, dar ca să poţi să faci autostrăzi, trebuie să ai la bază contracte. Ca să poţi să faci cale ferată, trebuie să ai la bază contracte. Ca să poţi să faci modernizare în Portul Constanţa, trebuie să ai contracte”, a mai afirmat ministrul Sorin Grindeanu, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare