Starcom România prezintă noul studiu InfluenceMe: A 360 Perspective on Romanian Influencers. Ediţia, deja ajunsă la numărul 4 şi realizată cu sprijinul Global Records, se axează pe cercetarea celor mai populare platforme unde influencerii din România sunt urmăriţi şi pe identificarea tipului de conţinut generat de aceştia.
În România, 75% dintre internauţi admit că urmăresc cel puţin un influenţator online. Facebook şi YouTube sunt cele mai accesate platforme zilnic, cu cea mai mare medie de timp petrecută pe sesiune. În extrema opusă stau Google+, Pinterest, Tumblr, Snapchat şi LinkedIn, platforme unde influenţatorii sunt cel mai puţin urmăriţi.
Studiul împarte influenţatorii din online în 3 categorii: Profesioniştii - persoanele cu expertiză într-un anumit domeniu, Oamenii ca noi - influenţatorii care şi-au câştigat audienţa în onlin eprin furnizarea constantă a unor informaţii relevante pentru un anumit segment, Celebrităţile – persoane cu background în showbiz (actori, cântăreţi, prezentatori TV).
Vezi și Râzi cu lacrimi! Mail intern: ce cuvinte au fost interzise românilor de o companie străină cu sediul în țara noastră
Cele mai potrivite platforme de social media în campaniile cu influenţatori. Platformele-gigant, precum Facebook şi YouTube, sunt cele mai potrivite în targetarea indiferent de vârstă. Instagram este util în atingerea tinerilor între 18 şi 24 de ani. Twitter este optim în targetarea segmentului de vârstă 30-39 de ani. În funcţie de conţinut, campaniile de marketing cu influenţatori îşi pot atinge obiectivele şi pe bloguri, unde media audienţei este 25-39 de ani sau 45-49 de ani.
FACEBOOK
Utilizatori de Facebook care urmăresc influenţatori pe această platformă sunt reprezentaţi, în mare măsură, de segmentul de vârstă 18-24 ani. Preferinţele lor sunt clare în ceea ce priveşte tipul de influenceri pe Facebook: 63% dintre respondenţi admit că preferă Profesionştii, în timp ce 50% dintre aceştia urmăresc, în acelaşi timp, şi Celebrităţi sau Oameni ca noi.
Utilizatorii de Facebook acordă atenţie mai ales postărilor despre gastronomie, lifestyle sau casă/grădină/DIY. Topicurile sunt mai variate ca pe orice altă platformă, iar content-ul este postat sub formă de video, imagini statice sau articole/text.
Facebook este cea mai potrivită platformă pentru interacţiunea utilizatorilor cu conţinutul influenţatorilor, 80% reacţionând la postările acestora. Oamenii urmăresc influenţatori pe acest canal în special pentru a se inspira şi a fi informaţi. În ceea ce priveşte tipul de advertising preferat, cele mai mari şanse de memorabilitate le are video-ul, postările cu plasare de produs şi prezentare, urmate de articolele în scop de promovare. În acest sens, campaniile de advertising pe Facebook au cele mai mari şanse să stârnească o reacţie în rândul audienţei în comparaţie cu celelalte platforme.
INSTAGRAM
Utilizatorii de Instagram care urmăresc influenţatori au o medie de vârstă cuprinsă între 18 şi 39 de ani, cu o concentrare puternică în segmentul 18-29 ani. Sunt atraşi în primul rând de conţinutul postat de Celebrităţi, iar mai apoi de cel al altor tipuri de influenţatori. Atenţia utilizatorilor de Instagram se concentrează pe următoarele subiecte abordate de influenţatori: fashion & beauty, îngrijire personală şi lifestyle. În concordanţă cu conţinutul general existent pe această platformă, modul preferat de utilizatori în care influenţatorii posteazăconţinut sunt imaginile statice. Mai mult de jumătate preferă şi clipurile video.
Vezi și Alertă de la Guvern! O nouă ordonanță cu impact asupra tuturor românilor
În ceea ce priveşte interacţiunea utilizatorilor cu conţinutul influenţatorilor, „Like”-ul este singura şi cea mai răspândită formă de reacţie. Dacă nu apreciază postarea influenţatorului, internautul român nu face nicio altă acţiune decât să vadă acea postare sau să o citească.
Utilizatorii de Instagram urmăresc influenţatori pe această platformă mai ales pentru a se inspira şi a fi la curent cu ce e nou. Totodată, Instagram are rezultate peste medie în accesarea cu scop de destindere: urmăresc influenceri pentru a se simţi bine, pentru a se relaxa sau amuza.
47% dintre respondenţi preferă să primeascăconţinut publicitar de la influenţatori sub formă de video în care apare şi produsul. Pe locul doi se află banner-ele şi video-urile de prezentare. Campaniile în colaborare cu influenţatori pe Instagram îi determină pe cei care îi urmăresc să caute mai multe informaţii despre produsul/brandul promovat atât online cât şi offline. Totodată, îi convinge să caute produsul în magazine, însă fără a-l cumpăra în mod necesar.
YOUTUBE
Utilizatorii de YouTube care urmăresc influenţatori pe acest canal sunt majoritar reprezentaţi de segmentul de vârstă 18-39 ani, cu o afinitate ridicată pentru cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani. Pe YouTube, focusul lor este îndreptat către Celebrităţi (63%), chiar dacă această platformă este locul în care Oamenii ca noi devin cunoscuţi prin vlogging.
Utilizatorii de YouTube cautăconţinut despre beauty/îngrijire personală, casă/grădina/DIY, IT&C sau mâncare, în medie, mai mult decât pe celelalte platforme. În acelaşi timp, utilizatorii sunt atraşi şi de clipurile video cu informaţii despre lifestyle. YouTube este platforma clipurilor video, iar utilizatorii preferă în majoritate aproape absolută acest tip de conţinut. Însă, 54% dintre aceştia confirmă că sunt atraşi şi de conţinutul audio, pentru eiYouTube fiind folosit şi ca o platformă digitală de muzică.
Pe YouTube, utilizatorii reacţionează în general pasiv la conţinutul postat de influenţatori: 61% dintre aceştia doar vizionează clipurile video. Motivele principale pentru care urmăresc conţinutul postat de influenţatori pe acest canal sunt pentru a se simţi bine, pentru a se relaxa şi amuza. În acelaşi timp, utilizatorii de pe această platformă caută într-o măsură mai mare conţinut care îi ajută să se inspire sau să găsească răspunsuri/sfaturi.
Aceştia preferă ca produsele promovate de influenţatori să apară în clipurile video ale acestora. YouTube reuşeşte să genereze creşteri în vânzările produselor endorsate, într-o măsură mult mai mare decât în cazul celorlalte platforme studiate.
TWITTER
Utilizatorii de Twitter care urmăresc influenţatoripe această platformă sunt, în cea mai mare măsură, căsătoriţi, cu vârsta peste 30 de ani, segmentele evidenţiate fiind 30-39 de ani şi 45-49 de ani. 57% dintre aceştia urmăresc pe Twitter Profesionişti. Chiar dacă nu sunt fanii Celebrităţilor, aceştia tind să le urmărească pe această platformă, în aceeaşi măsură cu Oamenii ca noi.
Subiectele urmărite de utilizatori pe Twitter sunt de tipul lifestyle sau IT&C. În ceea ce priveşte tipul de conţinut preferat de aceştia, articolele/textele sau imaginile statice sunt printre primele. În cea mai mare măsură, internauţii pe Twitter interacţionează pasiv cu conţinutul postat de influenţatori: doar îl citesc sau îl văd, pentru a fi informaţi.
Românii utilizatori de Twitter nu preferă un anumit tip de branded content postat de influenţatori. Articolele, clipurile video de prezentare a produsului sau cele în care este plasat produsul au cele mai mari şanse să fie urmărite pe Twitter. Reacţiile în urma vizualizării conţinutului unei campanii cu influenţatori sunt mai puţin puternice decât media. Dintre cei care îşi amintesc, 30% au căutat mai multe informaţii despre un anumit produs, după ce l-au văzut promovat de un influenţator pe această platformă.
BLOGURI
Cititorii de bloguri care urmăresc influenţatoripe o astfel de platformă sunt bine reprezentaţi în mai multe intervale de vârstă, cu o concentrare semnificativăîn segmentul 25-29 ani. Aceştia sunt mai mult orientaţi către Profesionişti şi Oameni ca noi, pe care îi urmăresc şi pe bloguri: 66% urmăresc bloggeri Profesionişti, în timp ce 52% urmăresc bloggeri care nu au niciun background într-un anumit domeniu.
Românii caută pe bloguri articole despre lifestyle, mai mult decât pe orice altă platformă. Cel mai urmărit tip de conţinut postat de influenţatori este articolul/textul. Promovarea de produse de către bloggeri determină audienţa să acceseze linkuri suplimentare şi să se informeze mai aprofundat. Prin urmare, principalele motive pentru care influenţatorii sunt urmăriţi pe aceste platforme sunt pentru a se inspira, a fi informaţi şi pentru a găsi sfaturi sau răspunsuri. Cititorii de bloguri acţionează şi ca o comunitate, mulţi dintre ei afirmând că le accesează pentru a se simţi conectaţi sau pur şi simplu pentru amuzament.
Pe bloguri, 59% dintre respondenţi preferă să vadă materiale publicitare sub formă de articole. 44% preferă ghidurile de folosire, blogul fiind cea mai potrivită platformă pentru această formă de promovare. Invitaţiile la evenimente sunt, de asemenea, mai atractive pentru cititorii de bloguri.
Oamenii care urmăresc bloggeri sunt mai receptivi decât media în a cumpăra şi a recomanda produsele susţinute de influenţatori pe această platformă. Datorităfaptului că se simt parte dintr-o comunitate, şansele ca cititorii de blog-uri să participe la evenimente sau concursuri sponsorizate sunt mai mari.
Pentru a oferi o abordare 360, pe lângă perspectiva consumatoriilor, studiul complet conţine şi informaţii despre perspectiva Influenţatorului şi cea a Brand-ului. Aceste informaţii au rezultat din chestionarea a 26 de marketeri şi 96 de influenceri din România.
Informaţiile fac parte din studiul „InfluenceMe: A 360 Perspective on Romanian Influencers”. Cercetarea a fost realizată prin interviuri de tip CAWI pe un eşantion de 1,055 respondenţi,reprezentativ pentru utilizatorii online 18+ din mediul urban.
STUDIU: sunt sau nu românii influențați de opiniile postate pe rețelele de socializare? Cele mai prolifice rețele în campaniile online
Trending

22 iunSport
Gigi Becali, donație de 35 de milioane de euro către statul român. Patronul FCSB și-ar recupera banii: „Am cedat, am dat cadou”

22 iunEconomie
Cum îți faci cont online la CNPP, Casa Națională de Pensii Publice. Beneficiile la care ai acces pe platformă

22 iunPolitica
Ce s-a ales de Delia Dinu, bruneta din umbra lui Klaus Iohannis. A fost una dintre cele mai discrete și influente femei din Administrația Prezidențială

22 iunEconomie
Noua formă a legii salarizării, așteptată zilele viitoare. Anunț oficial de la Ministerul Muncii

22 iunSport
Cristi Chivu exultă! Inter Milano a decis schimbarea contractului său, cât va încasa până în 2028

22 iunEconomie
Revolut le va dezactiva definitiv conturile acestor români. Vizați sunt cei cu anumite IBAN-uri

22 iunEconomie
Trebuie să plătești pensie alimentară dacă nu ești căsătorit cu mama copilului? Ce spune legea actuală

22 iunEconomie
Autostrada Brașov – Făgăraș, unul dintre cele mai impresionante drumuri. CNAIR a dat deja acordul de mediu

22 iunEconomie
Beneficiu gratuit pentru clienții Orange. Vizați sunt cei care optează pentru Premiere (internet fix + televiziune)

22 iunSocial
Alocație și indemnizație creștere copil în iulie. Data exactă la care vor fi alimentate cardurile
Articole Similare

22 iunSocial
Alocație și indemnizație creștere copil în iulie. Data exactă la care vor fi alimentate cardurile

22 iunSocial
Pensii în iulie. Când intră banii pe card și când începe livrarea prin Poșta Română

16 iunEconomie
Salariul mediu brut în România ar putea ajunge la 9.500 lei în 2027

16 iunActual
Digital News Report 2026: Stiripesurse.ro urcă în topul presei online și își consolidează statutul de sursă majoră de informare

13 iunSocial



