Au trecut mai bine de 10 ani de la primul volum al deja celebrei cărți Harry Potter. Scriitoarea britianică J.K. Rowling a reușit ca prin seria sa de volume să dea naștere unei adevărate industrii care s-a lăsat cu încasări uriașe, nu doar pentru ea, ci și pentru cei care au speculat fenomenul.
Până astăzi, autoarea a obținut un profit de peste 7,5 milioane de lire sterline, însă în următorii ani, potrivit publicației The Sun, averea acesteia se va ridica la 17 milioane de lire sterline.
Aceasta încasează 1 liră pentru fiecare carte vândută, iar doar din Marea Britanie și SUA se încasaseră 141 de miloane de lire sterline până în 2008.
Vezi și Penibil și șocant! Declarații halucinante ale lui Iulian Chifu, fost apropiat al lui Traian Băsescu despre Pro Tv și câștigătoarea de la Românii au Talent
Rowling a obținut sume consitente și datorită faptului că volumele sale au fost ecranizate sau puse în scenă ca piese de teatru.
Cert este că dacă reușești să scrii o carte buna, speculată și promovată de o editură de renume, te poți îmbogăți mult mai repede decât dacă îți construiești propria firmă și muncești de dimineața până seara la ea.
Rowling este și cea mai bogată autoarea de cărți din Marea Britanie.
Suma fabuloasă pe care a câștigat-o J.K. Rowling cu Harry Potter! Cum poți câștiga bani din cărți
Trending

26 octEntertainment
Meseria secretă a lui Irinel Columbeanu în comunism. Serghei Mizil l-a dat de gol recent pe prietenul său

26 octEconomie
Impozit de 26 de ori mai mare pe casa din București. Calculele care arată cât se vor mări taxele, dacă se calculează la valoarea de piață

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Ministrul Finanțelor a făcut anunțul despre mărirea taxelor și impozitelor, de anul viitor. Scenariul gândit de Alexandru Nazare

26 octSocial
Atât câștigă un casier de la Kaufland. Salariile reale încasate de lucrătorii retailerului german

26 octEconomie
Black Friday la Carrefour te lasă să cumperi 2 produse și să achiți 1. Ce articole intră în promoție

26 octSocial
Temperatura la care ar trebui să-ți setezi termostatul. Te ferește de facturile mari la curent

26 octSocial
Noul ministru al Educației a pus ochii pe profesorii care dau meditații

26 octEconomie
Dezastru pentru Bursa de Valori București. De ce a pierdut 4 miliarde de lei într-o săptămână
Articole Similare

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

26 octEconomie
ANAF vinde din ograda CFR ca să rezolve problemele financiare ale companiei. Firma de stat are o mulțime de datorii

26 octEconomie
Reduceri de până la 90% la haine, de Black Friday. Fashion Days aduce ofertele de pe 1 noiembrie 2026

26 octEconomie
CFA, prognostic sumbru pentru evoluția leului. Cât ar urma să ajungă un euro, în următoarele luni

26 octEconomie



