O nouă propunere a Ministerului Finanțelor Publice vizează persoanele care vor achiziționa autoturisme noi. Acesta a propus un nivel al plafonului garanţiilor care pot fi emise în anul 2018, în sumă de 10 milioane lei, în cazul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
'Ţinând cont de faptul că menţinerea programului în portofoliul de programe guvernamentale active cu garanţia statului este importantă pentru asigurarea continuităţii şi coerenţei politicilor publice, se propune un nivel al plafonului garanţiilor care pot fi emise în anul 2018, în sumă de 10 milioane lei din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2017. Pentru nivelul plafonului s-au luat în considerare evoluţia Programului şi aspectele relevate de implementarea acestuia, precum şi a gradului redus de utilizare a plafonului în cursul anului 2017', se arată în nota de fundamentare.
Conform MFP, din plafonul alocat pentru anul 2017, în valoare de 50 milioane lei, provenind din diferenţa neutilizată aferentă plafonului alocat pentru anul 2016, au fost acordate, până la data de 5 decembrie 2017, un număr de 55 garanţii, însumând o valoare de garantare de 1 milion lei, ceea ce reprezintă un procent de utilizare a plafonului de 2,01%. Până la data de 5 decembrie 2017 nu a fost solicitată nicio executare a garanţiilor acordate de către finanţatori.
Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a demarat începând cu luna aprilie a anului 2015, pentru anul 2015 fiind alocat un plafon total al garanţiilor de 350 milioane lei.
Vezi și Informații interesante! În ce este membru omul pe care Carmen Dan îl vrea șef la Poliția Română – cât de bogat e Alexandru Cătălin Ioniță
SURPRIZĂ! Cine este șeful din MAI care îl avea ca șofer pe polițistul acuzat de pedofilie și ce avere considerabilă are
Din datorie în datorie! Amănunte NEȘTIUTE referitoare la polițistul acuzat de pedofilie
Sunt vizați toți cei care își vor achiziționa autoturisme noi în 2018: Ce propunere a făcut Ministerul Finanțelor Publice
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



