Super veste pentru tinerii dornici să aibă o locuință: Prețul acestor apartamente se ieftinesc

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat că prețurile de vânzare a locuințelor ANL destinate tinerilor vor scădea.

 

„Preţurile de vânzare şi chirie a locuinţelor ANL destinate tinerilor au fost mărite semnificativ, în unele cazuri dublate, în anul 2020. Scopul acestui program este să vină în ajutorul tinerilor, astfel am găsit o soluţie pentru a readuce preţul de vânzare a acestor locuinţe la o valoare similară celei din 2019”, afirmă ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Sursa citată menţionează că, în temeiul legislaţiei în vigoare, în vara fiecărui an, ministrul de resort emite un ordin privind valoarea de înlocuire a acestor locuinţe. În consecinţa prevederilor legale care au majorat veniturile din domeniul construcţiilor şi implicit costurile de construcţie, ordinul ministrului Dezvoltării din 2020 a majorat semnificativ, de pe o zi pe alta, preţul locuinţelor destinate tinerilor, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, se precizează în comunicat.

 

În această săptămână, ministrul Dezvoltării a supus dezbaterii publice un proiect de act normativ, care serveşte scopul de a ajuta tinerii în achiziţionarea unei locuinţe.

 

Noua reglementare „prevede preţuri corecte, bazate pe costul de construcţie a imobilului, scăzând amortizarea şi costul chiriei plătite de tinerii care locuiesc în acel apartament şi care îşi doresc să îl achiziţioneze”, după cum a arătat ministrul, adăugând că preţul locuinţelor din micile oraşe va fi diferit de cele din Capitală şi municipiile mari.

„Reglementările în vigoare nu veneau în sprijinul tinerilor. Acestea aveau scopul de a vinde apartamentele din imobilele mai vechi, construite la costurile aferente anilor precedenţi, la un preţ din care se pot construi imobile noi. Astfel preţul de vânzare nu era mai avantajos pentru tineri decât preţul oricărui apartament de pe piaţă. Scopul nostru este de a schimba această abordare. Scopul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe trebuie să fie de a ajuta tinerii în căutarea unei locuinţe”, subliniază Cseke Attila, în comunicat, informează agerpres.ro.

 

Astfel, conform noilor reglementări, preţul de vânzare a locuinţelor porneşte nu de la costul construirii unui nou imobil, ci de la costul de construcţie al imobilului în cauză, redusă cu amortizarea, chiria plătită, cu o pondere conformă gradului de indice al localităţilor.

 

În aceste condiţii, potrivit comunicatului citat, o locuinţă din Bucureşti, sectorul 2, cu o suprafaţă de 90 mp, construită în 2009, care în 2019 costa 144.747 lei, iar în 2020 a costat 242.721 lei, în urma actului normativ supus dezbaterii publice ar costa 150.092 lei. Iar o locuinţă ANL din Cluj-Napoca, construită în 2003, cu o suprafaţă de 62 mp, care în 2019, a costat 97.378 lei, iar în 2020 această sumă a crescut la 161.832 lei, ar costa 86.215 lei.

 

Vezi aici ce prevede ordonanța de urgență adoptată de Guvernul României.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare