Detalii surprinzătoare au ieșit la iveală! Se pare că tinerii români nu mai sunt la fel de interesați de programul Prima Casă așa cum erau în trecut!
Creditele ipotecare standard, care presupun un avans de cel puţin 15% din partea clienţilor, au devenit principalul mod de finanţare a achiziţiei unei locuinţe, în condiţiile în care acestea au ajuns să reprezinte 70% din totalul finanţărilor noi acordate în intervalul martie 2018-martie 2019, potrivit BNR. Spre comparaţie, în urmă cu şapte ani ipotecarele standard reprezentau sub 30% din totalul finanţărilor noi.
Avântul creditării ipotecare standard s-a produs în detrimentul împrumuturilor Prima casă, care şi-au pierdut din atractivitate pe fondul accentuării volatilităţii dobânzilor interbancare. Principalul avantaj al creditelor Prima casă rămâne însă avansul de numai 5%, notează zf.ro
„În contextul strategiei «Prima casă» pe termen mediu creditarea prin acest program a intrat pe o traiectorie descrescătoare. În plus, în T1/2019, a fost atins maximul ecartului dintre creditul nou ipotecar standard şi creditul nou Prima casă, indicând revenirea puternică a creditelor ipotecare standard, tendinţă conturată şi pe baza reorientării debitorilor către credite cu dobânzi fixe“, explică specialiştii BNR.
În intervalul martie 2018-martie 2019 băncile au acordat credite noi ipotecare în valoare de 12,1 mld. lei.
Citește și
Vești importante despre pensii! Ce puteți face din 2021
EXCLUSIV Înainte de CEx-ul PSD, un greu al partidului merge pe mâna Vioricăi Dăncilă: O văd candidat la prezidențiale
Surprinzător! Mai sunt sau nu tinerii interesați de Programul Prima Casă
Trending

12:30Entertainment
Necaz pentru Nadia Comăneci. Abia a semnat contractul cu PRO TV și s-a accidentat

29 octSocial
Salarii uriașe pentru judecători, dezvăluite de CSM. Lefurile plătite de stat trec și de 20.000 de lei

11:00Economie
Preț de peste 100 de ori mai mare la energia electrică, de la prânz până seara. Care este explicația fenomenului

08:58Social
Bani de la firmă să-ți iei ochelari de vedere. Care este procedura și ce condiții trebuie să îndeplinești

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile

29 octEconomie
Black Friday la Dedeman, de pe 6 noiembrie. Reduceri de până la 45% la magazinul fraților Pavăl

29 octSocial
Zile de muncă de acasă pentru cei care au copii. Care sunt condițiile pentru a beneficia de acest drept

10:30Social
Sărbători cu cruce roșie în noiembrie. Sfinții pe care îi sărbătorim

13:00Economie
Se redeschide cutia Pandorei pe „ordonanța-trenuleț”. Măsurile, puse în dezbatere, din nou

11:30Social
Vin cei 500 de lei în plus la pensie, în decembrie. Ministrul Muncii a asigurat seniorii că le va oferi ajutoarele promise

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile
Articole Similare

43 minute în urmăEconomie
Comercianții ar putea scăpa de legea bonurilor care le-ar aduce amenzi. Discuții pentru amânarea cu încă un an a prevederii

circa 2 ore în urmăEconomie
Oțelu Roșu îmbracă haină nouă, după jumătate de secol. Dorinel Umbrărescu și echipa sa montează acoperișul pentru noul laminor

17:30Economie
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) RomâniaFilm, în faliment. Funcționa de mai bine de 7 decenii

17:00Economie
500 de milioane de euro în plus, anual, pentru OMV. Neptun Deep rămâne marele pariu al companiei, prin exploatarea de resurse din Marea Neagră

13:13Economie



