Darius Vâlcov a primit vești proaste din partea Curții de Apel Craiova. Contestațiile făcute de acesta au fost considerate nefondate.
Curtea de Apel Craiova a respins, joi, ca nefondate contestaţiile formulate de Darius Vâlcov şi alţi doi inculpaţi împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Gorj în dosarul în care Vâlcov a fost trimis în judecată pentru instigare la dare şi luare de mită. Decizia pe care a luat-o Curtea de Apel este definitivă.
Tribunalul Gorj dispusese pe 8 mai începerea judecăţii şi a respins unele cereri şi excepţii invocate de Darius Vâlcov şi ceilalţi inculpaţi.
Darius Vâlcov este acuzat că în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinşi pentru ca denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina şi pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi lucrări la izolarea termică a unor blocuri, potrivit Antena 3.
Citește și:
Decizia Guvernului, publicată în Monitorul Oficial! Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2019 – Toți angajații din România beneficiază de asta
Surpriză! Soția lui Tudorel Toader are o nouă ocupație- Ce face, mai nou, Elena Toader
Detaliu mai puţin ştiut! Cu ce se ocupă fratele lui Rareş Bogdan
„Surpriză” pentru Darius Vâlcov! Află ce s-a decis
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



