sursa foto:  mediafax.ro

SURSE Informații noi în cazul copiilor germani de la Vișeu de Sus! ‘Există și alte centre de reeducare în România, dar și în Italia, Franța, Vietnam’

Noi informații în cazul copiilor germani despre care s-a spus că ar fi fost abuzați și exploatați la Vișeu de Sus, în Maramureș!

Surse ale Bugetul.ro au declarat că mai există astfel de centre de reeducare pe teritoriul României, în apropiere de Sibiu, dar și în alte țări, precum Italia, Franța sau Vietnam.

„Există și alte centre de reeducare în România, dar și în Italia, Franța, Vietnam”, au declarat surse, pentru Bugetul.ro, care susțin că programul „Projekt Maramureș” s-a derulat în conformitate cu legislația în vigoare.

De asemenea, și surse din cadrul DGASPC Maramureș au confirmat că pe teritoriul țării noastre a mai existat un astfel de centru în Mureș.

Totodată, sursele noastre de la Protecția Copilului au precizat că nu știu dacă mai funcționează acel centru.

La data de 27.08.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş împreuna cu ofițerii de poliție judicare din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, efectuează un număr de 8 percheziţii domiciliare pe raza oraşului Vişeu de Sus şi a comunei Leordina, județul Maramureş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiuniloe de trafic de persoane, trafic de minori şi lipsire de libertate în mod ilegal.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – august 2019, un număr de 8 suspecţi, dintre care doi cetăţeni germani,soţ şi soţie, au constituit un grup infracțional organizat care a avut ca principal scop traficarea pe raza județului Maramureş, a mai multor tineri de naţionalitate germană, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, sub paravanul desfăşurării unor activităţi autorizate de servicii educative ce vizau recuperarea şi reintegrarea socială a acestora, în baza unor programe şi proiecte derulate şi coordonate de către cei doi suspecţi de naţionalitate germană, a informat DIICOT.

Programul a fost finanțat integral de statul german.

Vezi și SURSE Răsturnare de stiuație în cazul copiilor care ar fi fost ținuți în sclavie la Vișeu de Sus! Colaborare cu Poliția de Frontieră și cu autoritățile din Germania

Dezvăluire. Fiul unui general comunist, ajuns lider USR-PLUS!

Lovitură dură! Olguța Vasilescu trage semnalul de alarmă- Ce salarii ar putea fi tăiate

SURSE Ultima mișcare a Vioricăi Dăncilă restabilește situația! ‘Legea tăcerii’, ridicată!

 

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare