sursa foto:  Facebook

SURSE Ministerul lui Lucian Bode încearcă să distragă atenția de la cazul asasinatului din Arad cu povestea unui polițist cu dosarul ‘aflat în lucru’ la ‘Doi și-un sfert’

Informații de ultimă oră intrate în posesia Bugetul.ro! Sursele noastre susțin că Ministerul Afacerilor Interne, aflat sub comanda lui Lucian Bode, ar încerca să distragă atenția de cazul uciderii afaceristului Ioan Crișan printr-o poveste cu „supereroi”, în care actorul principial ar fi cercetat de Direcția Generală de Protecție Internă, urmașa „Doi și-un sfert” – serviciul secret al MAI.

Cătălin G., polițist în cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei și care apare într-o poveste făcută publică de Ministerul de Interne, ar fi cercetat de DGPI.

Cu povestea asta distrage atenția MAI-ul de la cazul Arad. DIPI are în lucru dosarul lui G. Cătălin”, dezvăluie surse ale Bugetul.ro din Poliție.

Vezi și EXCLUSIV Prima voce care cere demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, după crima de la Arad

Povestea prezentată de Ministerul de Interne, vineri:

Să furi banii de care depind viețile unor copilași mi se pare unul dintre cele mai josnice lucruri…”

Povestea începe în urmă cu câteva luni, când o mamă disperată încerca să strângă bani pentru operația ce i-ar fi salvat viața copilului său, a fost sunată de către un individ, care sub pretextul că vrea să facă o donație, a convins-o să îi dea datele bancare pe care le-a folosit pentru a-i fura o sumă mare de bani din cont.

În momentul în care a sesizat lipsa banilor, mama a cerut ajutorul Poliției, iar cazul a fost preluat de către colegul nostru, Cătălin, din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Capitalei. Într-o perioadă scurtă de timp, Cătălin a descoperit că escrocul mai înșelase alte două persoane.

Cazurile păreau identice. Folosind datele postate de o asociație specializată în ajutorarea acestor cazuri medicale dificile, individul apela telefonic victimele și le cerea date legate de tranzacțiile bancare și fotografii ale cardurilor, cu promisiunea că le va transfera o sumă mare de bani necesară tratamentului. De fapt, le fura bani din cont. Bărbatul folosea tehnici destul de avansate pentru a intra in posesia banilor: nu îi extrăgea fizic de la bancomat, ci recurgea la tranzacții prin care să fie pierdută urma banilor.

Cătălin însă este polițist cu experiență în acest domeniu și a reușit să documenteze faptele escrocului. În urma investigațiilor și-a dat seama că bărbatul își diversificase metodele de a înșela oameni: se deghiza în călugăr și cerea bani oamenilor de bună-credință, sub pretextul că îi strânge pentru copiii nevoiași, dar toate sumele ajungeau în buzunarele sale.

Cătălin și polițiștii din Sălaj, care anchetau dosarul legat de “călugărul fals”, au pus cap la cap întregul mecanism infracțional, iar acum câteva zile au descins la adresa unde se ascundea escrocul.

Acesta nu a arătat niciun regret pentru faptele sale, însă sperăm că în timp poate va ajunge să aibă mustrări de conștiință, mai ales că acum se află în arest și urmează să suporte rigorile legii.

Felicitări colegilor care s-au implicat exemplar pentru a-l prinde pe acest individ, care profita de nenorocirea altora!

Vă recomandăm să nu transmiteți niciodată fotografii ale cardului bancar sau date personale ori despre contul bancar, să fiți prudenți când primiți email-uri de la persoane pe care nu le cunoașteți sau link-uri suspecte, chiar dacă promit premii ori câștiguri fabuloase.
Dacă ați fost victima unei fraude, contactați imediat banca pentru blocarea cardului și sesizați poliția.”.

În urmă cu o săptămână, mașina în care se afla afaceristul Ioan Crișan a fost aruncată-n aer la Arad.

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare