Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a anunţat că senatorul Daniel Zamfir şi-a pierdut calitatea de preşedinte ALDE Braşov şi în curând va fi dat afară şi din partid, ca urmare a faptului că acesta a ales să activeze în grupul PSD din Senat.
"Domnul Zamfir a anunţat public. Eu nu am mai vorbit cu el, pentru că nu stau să-l trag de mânecă. S-a hotărât, a anunţat că trece la PSD şi cu asta basta. Cum trece şi cât trece, că trece doar cu jumătatea de sus a corpului nu mă mai interesează. Am luat act de faptul că a trecut la PSD, şi-a pierdut calitatea de preşedinte al filialei Braşov şi bineînţeles că îşi va pierde şi calitatea de membru, nu e niciun fel de problemă. E o chestiune care ţine şi de legea partidelor, nu poţi să fii membru în două partide. A ales, asta e", a declarat Tăriceanu.
Daniel Zamfir a declarat săptămâna trecută că este posibil să se afilieze grupului parlamentar PSD, în condiţiile în care grupul din care face parte se desfiinţează. "Să discutăm şi cu afilierea mea la grupul social-democraţilor. După cum ştiţi, în Parlamentul României există această procedură, parlamentarii, în momentul când se desfiinţează un grup, fie se afiliază unui grup parlamentar existent, fie rămân independenţi. Categoric că a rămâne independent pentru mine nu este o soluţie, eu vreau să promovez nişte legi care să fie votate în Parlamentul României, ca atare, voi lua decizia cea mai favorabilă. Probabil că mă voi afilia grupului PSD, categoric", a precizat Zamfir, la Palatul Parlamentului.
Tăriceanu face anunțul! Senatorul care va fi dat afară din ALDE
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



