Tăriceanu revoltat de Kovesi, din nou procuror șef al DNA

Ministrul Justiției declara săptămâna trecută într-un interviu la Adevărul că nu a organizat concurs pentru șefia DNA deoarece Laura Codruța Kovesi nu are egal, iar restul procurorilor ar fi doar niște simpli figuranți în comparație cu aceasta.

Posibilitatea unui aviz favorabil din partea CSM cu privire la posibilitatea unui procuror aflat în funcţie, la al doilea mandat, să îl poată obţine şi pe al treilea ca şi conducător al unei instituţii, inclusiv Laura Codruţa Kovesi la DNA, l-a revoltat pe liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Vezi și VIDEO/A fugit din România după ce a fost eliberat condiționat, iar acum vrea să se întoarcă!

„Prost. Greşit. Perpetuarea unor oameni în funcţii de conducere mai ales când exercitarea controlului democratic nu se poate realiza este o soluţie eficientă către excese, abuzuri şi către situaţia în care este astăzi România. Aceasta este şi situaţia pentru care în toate democraţiile anumite funcţii de acest gen, care nu sunt alese, sunt limitate ca număr de mandate”, a afirmat Tăriceanu. Întrebat dacă două mandate ar fi de ajuns, el a spus că ar fi „foarte suficient”, potrivit Agerpres.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare