Ministrul Finanțelor reacționează după ultimele două zile de protest. Teodorovici a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în care a vorbit despre violențele de stradă.
„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce”- Mark Twain.
De aceea, pentru mine, această zi valorează cât întreg anul care a trecut și, poate, chiar mai mult decât atât. A fost un an cu reușite, dar și cu multe provocări. Mi-aș dori ca, tot ceea ce am început să pot duce la bun sfârșit. Îmi doresc ca, peste încă un an, să pot vedea o națiune română schimbată în bine, îmi doresc sincer ca cei care și-au lăsat acasă copiii plecând să-și caute un rost pe alte meleaguri, să poată găsi, în anul ce va veni, motivația reîntoarcerii acasă, îmi doresc ca România să nu mai fie egala celorlalte state europene doar când vorbim de obligații și vreau să cred că noul an care, pentru mine, începe azi, să fie un an al reconcilierii naționale adevărate.
Îmi place să cred că nu mai e mult până ce națiunea română va conștientiza că România de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie, așa cum a spus Maiestatea Sa Regele Mihai I al României.
Din păcate însă, văd în aceste zile cum demersul legitim al unor semeni ai noștri de a-și exprima, chiar și prin proteste de stradă, opiniile și convingerile, este umbrit de acțiunile incalificabile, de huliganism, de forță, de ură, ale unor specimene cu fețe umane, gata oricând să arunce cu noroi în acțiunile cetățenilor acestei țări.
Nu în ultimul rând, parafrazându-l pe Octavian Paler, îndrăznesc să afirm că, pentru toți aceia care simțim românește, indiferent în ce colțuri ale lumii ne aflăm, România rămâne patria noastră, restul sunt doar țări", a scris acesta pe Facebook.
Vezi și El a coordonat măcelul din piața Universității: Ce salariu încasează lunar ‘servitorul’ lui Liviu Dragnea
El este șeful jandarmilor care păzesc protestul #Rezist Diaspora! Veniturile șefului Jandarmeriei Române, decorat de două ori de președintele României
Vești importante pentru milioane de români! Ce apare în noua Lege a Pensiilor
Teodorovici, reacții după protestele din ultimele zile: ''acțiunile incalificabile, de huliganism, de forță, de ură, ale unor specimene cu fețe umane''
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

06 noiActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

06 noiEconomie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



