Traian Băsescu şi familia sa au termen 60 de zile pentru a elibera locuinţa de protocol, după decizia instanţei prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de colaborator al Securităţii, scrie news.ro
În comunicat se precizează că ”Traian Basescu, în calitate de şef al statului roman în perioada 2004-2014, în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 406/2001- privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, beneficiază de prevederile legii sus menţionate de la încetarea mandatului”.
Astfel, spune instituţia, ”în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, a fost încheiat contractul nr. 1905/ 19.02.2015, având ca obiect ”folosinţa gratuită a locuinţei pentru imobilului situat in Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1”, având in vedere că la data de 23.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv in Dosarul nr. 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de dl. Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a fost constatată calitatea de colaborator al securităţii a fostului şef de stat”.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.
RAAPPS afirmă că ”persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia şi, în consecinţă, contractul de folosinţă a locuinţei încetează”.
”În aceste condiţii, atat titularul, cât şi membrii familiei acestuia au obligaţia de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare.În cazul în care părţile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spaţiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competenţa de soluţionare revine instanţelor judecătoreşti române, conform dispoziţiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, mai spune RAAPPS.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit recent ICCJ, decizia fiind definitivă.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că a luat notă de decizie, anunţând că va face demersurile legale la CEDO, scrie news.ro
Traian Băsescu are obligaţia de a elibera locuinţa de protocol în termen de 60 de zile
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



