BasescuTraian

sursa foto:  realitatea.net

Traian Băsescu, despre eliminarea restricțiilor: ‘Scenariul prudent era cel al premierului, cel prezentat de Iohannis este cu influență politică’

Europarlamentarul PMP, Traian Băsescu, a declarat că scenariul cu relaxarea măsurilor împotriva pandemiei de COVID-19 anunțat de președintele Klaus Iohannis, are ”influență politică”. 

 

”Este o mică competiție, cine dă veștile bune. Premierul a spus 1 iunie, a ieșit președintele și a spus 15 mai. Se întâmplă în politică și președintele are avantajul călărețului, vorbește ce vrea și spune ce vrea. Dacă spune ce trebuie e altă poveste.
Scenariul prudent era cel al premierului, cel prezentat de Iohannis este cu influență politică.

Riscul ca secțiile ATI să se aglomereze din nou nu cred că mai există. Avem deja 3 milioane de oameni vaccinați. Focarul principal de infecție, Bucureștiul, se apropie de 50% din populație vaccinată cu cel puțin o doză”, a spus Băsescu.

Fostul președinte a vorbit despre un posibil risc mai îndepărat, dat de tulpina indiană a coronavirusului, și despre posibilitatea ca numărul noilor cazuri de Covid-19 să crească în săptămâna următoare.

”Între timp au început școlile și vom avea efectele sărbătorilor de Paște. Nu va fi o creștere dramatică, dar cred că va fi o ușoară creștere”, a adăugat Băsescu.

Fostul președinte a subliniat că este necesară suplimentarea activității de vaccinare în mediul rural și că ținta anunțată joi de Klaus Iohannis, de șapte milioane de români imunizați la 1 august, este mai realistă.

”Dacă venim la mediu rural, avem 1.865 de comune și doar 200 de centre de vaccinare. Soluțiile cu caravane mobile reprezintă posibilitatea cea mai viabilă de a vaccina populația din mediul rural. Pe de altă parte, trebuie observat că a intrat în țară vaccinul Johnson&Johnson, care se face într-o singură doză, ceea ce ar ușura foarte mult activitatea de vaccinare a caravanelor care se deplasează în mediul rural.

Chiar cu maratoanele de vaccinare, potențialul maxim e de 105.000 de persoane vaccinate pe zi. Ca să ajungem la 1 august la 10 milioane, ar fi trebuit să putem vaccina 180.000 de oameni pe zi. Țintele anunțate acum de președinte, care a redus ambițiile pentru 1 august de la 10 la 7 milioane, par mai tangibile”, a mai spus Băsescu, conform realitatea.net.

Vezi și:

Traian Băsescu: ‘Dan Barna are de dat o bătălie în interiorul USR-PLUS cu Dacian Cioloș, cine să preia conducerea unică  a partidului’

Președintele a făcut cel mai așteptat anunț! Klaus Iohannis: Se renunță la portul măștii în aer liber!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare