sursa foto:  realitatea.net

Traian Băsescu, ieșire devastatoare: ‘USR este un partid neo-marxist cu o ideologie toxică și dezgustătoare’

Fostul președinte al României și primar al Capitalei, europarlamentarul PMP Traian Băsescu, a lansat un atac dur la adresa Uniunii Salvați România (USR) pe care îi acuză că se îndepărtează de valorile Uniunii Europene din cauza ideologiei neomarxiste.

 

Într-un dialog cu Robert Turcescu, la PMP TV, Traian Băsescu a făcut o scurtă analiză a ideologiei politice a Uniunii Salvați România (USR).

”USR este un partid neo-marxist, care a avut obrăznicia să ne propună să trăim la comun, dar reacția a fost extrem de dură din societate. Este un partid al gulerelor albe din administrație și din multinaționale, muncitorimea intelectuală. Un partid care nu se poate lipi decât de eticheta de partid neo-marxist, ăștia sunt progresiștii care încep să bântuie prin Europa. Emmanuel Macron este liderul aceste grupări, Dacian Cioloș este liderul grupului Renew Europe din parlamentul european. Deci, discutăm de o renunțare la valorile specifice societății competitive, liberale și la respectarea valorilor familiei pe care și le asumă familia popularilor europeni și ne propun un trai la comun, un trai necompetitiv”, a declarat Traian Băsescu.

Acesta a mai precizat că „valorile Uniunii Europene pleacă exact de la valorile creștine și valorile familiei”.

”Ideologia neomarxistă mi se pare toxică și dezgustătoare, pentru că lumea nu evoluează fără competiție. În primul rând, lumea nu evoluează cu dogme aplicabile egal tuturor, ci fiecare individ are personalitatea lui și evoluția lui în viață este individuală și nu colectivă și cel mai neplăcut lucru în aceste susțineri sunt discreditarea valorilor familiei. Traiul la comun nu are nimic comun cu valorile familiei, ori valorile Uniunii Europene pleacă exact de la valorile creștine și valorile familiei”, conchide fostul președinte Traian Băsescu.

Citește și:

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!

Marea păcăleală a USR-PLUS! Adevărul despre ‘Fără penali în funcții publice’ – Opinie

Mare atenție! Începând de astăzi intră în vigoare o nouă lege pentru toți românii. Se vor aplica sancțiuni pentru cine nu respectă prevederile

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare