sursa foto:  agerpres.ro

Ultim moment! Dacian Cioloș anunță suspendarea de către Comisia Europeană a PNRR-ului Ungariei

Liderul grupului Renew Europe, europarlamentarul USR PLUS, Dacian Cioloș, a anunțat într-un mesaj că Executivul de la Bruxelles suspendă aprobarea PNRR-ului Ungariei, trimis de Guvernul lui Viktor Orbán.

Agenția Dpa relatează, citând surse de la Bruxelles, că suspendarea evaluării planului de redresare al Ungariei ar fi fost decisă din cauză că nu sunt suficiente garanții pentru a evita abuzurile în utilizarea fondurilor, transmite ANSA. Vestea vine într-un climat de mare răceală între Bruxelles și Budapesta, după ce Ursula von der Leyen a atacat legea ungară anti-LGBT, notează ANSA.

Grupul Renew Europe din Parlamentul European  i-a transmis șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 29 iunie, o scrisoare în care îi solicită să nu aprobe planul de redresare al guvernului lui Viktor Orbán până când nu va fi adoptat un sistem eficient antifraudă în Ungaria.

În scrisoare, europarlamentarii Renew propun ca, mai întâi, Viktor Orbán să acorde Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) acces la lista beneficiarilor finali ai banilor din Planul de redresare și reziliență.

O altă propunerea vizează ca persoanele și entitățile cu istoric de nereguli financiare „grave” sau de conflicte de interese să nu poată primi fonduri prin Planul de redresare.

De asemenea, grupul Renew solicită ca legile care împiedică jurnaliștii de investigație și organizațiile societății civile să acceseze informațiile publice să fie abrogate sau revizuite.

Scrisoarea este semnată de Dacian Cioloș, Katalin Cseh (vicepreședinte), Luis Garicano (vicepreședinte) și Valérie Hayer (coordonator pentru afaceri bugetare al Renew).

O altă solicitare către Comisie a fost transmisă de europarlamentari din patru grupuri politice care au susținut că în Ungaria are loc o deteriorare continuă a statului de drept.

Cei șapte semnatari, Damian Boeselager și Gwendoline Delbos-Corfield (Verzii), Eider Gardiazabal Rubial și Bettina Vollath (S&D), Ramona Strugariu (Renew), Malin Björk și Dimítrios Papadimoúlis (Stânga), susțin că este necesară „o vigilență suplimentară” din partea Comisiei Europene atunci când evaluează planul propus de Ungaria.

Construită pe patru puncte, care ar justifica respingerea planului de redresare al Ungariei, scrisoarea subliniază că cetățenii europeni trebuie să fie „pe deplin asigurați” că banii contribuabililor sunt investiți în mod corespunzător și nu sunt folosiți „pentru a submina bazele UE”, conform G4Media.ro.

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare