Şeful Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant, vineri seară, de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract, potrivit unor surse judiciare ale Agerpres.
Potrivit surselor citate, banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.
Sursele menţionate au menţionat că Buzatu urmează să fie dus la sediul DNA Iaşi pentru a fi audiat.
Despre Dumitru Buzatu
Dumitru Buzatu a fost ales deputat în 1992, pe listele PDSR. A fost în Parlamentul României până în 2012 (cu o mică pauză în 2001, după fuziunea PDSR cu PSD). În 2012, a devenit președintele Consiliului Județean Vaslui. În legislaturile 1996 – 2000 și 2000 – 2004, a fost membru al grupului parlamentar de prietenie cu Cuba.
În 2020, a pus la îndoială existența coronavirusului. În acel an, i-a catalogat pe liderii social-democrați drept „niște proști”, neștiind că a uitat să închidă microfonul.
În plină pandemie de coronavirus, a avut o ieșire nervoasă în timpul unei ședințe a Consiliului Județean, după ce un consilier liberal i-a atras atenția că nu poartă mască de protecție.
I-a replicat acestuia că nu-l poate obliga nimeni să folosească masca de protecție, deși exista o reglementare în acest sens, iar amenzile erau cuprinse între 500 lei şi 2.500 lei.