Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a lansat procedura de achiziţie publică pentru realizarea celei mai ample investiţii a instituţiei în domeniul sportiv - construirea Centrului "Stadionul Tineretului" din Craiova, valoarea estimată a contractului de lucrări ridicându-se la aproape 54 de milioane de euro, inclusiv TVA.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Cosmin Vasile, noul complex va constitui un obiectiv unic în România, prin prisma faptului că va include un velodrom interior, amenajat în conformitate cu standardele competiţionale ale Uniunii Internaţionale de Ciclism, scrie Agerpres.
"A fost lansată licitaţia în vederea atribuirii contractului de executare a lucrărilor pentru cel mai modern complex sportiv multifuncţional din România, pe amplasamentul vechiului Stadion "Tineretului".
Publicarea în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a procedurii privind construirea primului velodrom indoor din ţară, parte a unui centru care mai cuprinde spaţii pentru multiple alte sporturi de sală, este vestea începutului de an.
Construcţia a fost proiectată cu o capacitate de peste 8.000 de persoane şi va avea, pe lângă velodrom, o pistă de atletism pentru desfăşurarea de competiţii la nivel internaţional, suprafeţe de joc modulare, dar şi o zonă pentru concerte şi alte manifestări artistice.
Complexul este prevăzut, de asemenea, cu vestiare, săli de antrenament şi de tratament pentru sportivi, magazine şi locuri de parcare. Termenul de finalizare a investiţiei este de 38 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
Contractul are o valoare estimată de 225.205.044,92 lei, fără TVA, ofertele putând fi depuse până la data de 6 februarie 2024. Noul complex, o construcţie cu subsol, parter şi 3 etaje, va avea o suprafaţă totală de peste 34.000 de metri pătraţi şi va asigura condiţiile necesare pentru organizarea de competiţii naţionale şi internaţionale de atletism, ciclism, dar şi volei, baschet, handbal sau tenis de câmp.
Un nou stadion la standarde moderne se va construi în România- Valoarea contractului, aproape 54 de milioane de euro
Trending

10:00Economie
Toți proprietarii care au chiriași sunt obligați să plătească aceste taxe. Procedura pe care trebuie să o facă la ANAF, conform legii

09 noiPolitica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

09 noiEconomie
Coșmarul de pe Valea Prahovei ar putea să înceteze. Licitația pentru reabilitarea tronsonului din TransBai ar fi soluția

09 noiSocial
Ryanair schimbă regulile pentru bagajele de cală din 10 noiembrie. La ce trebuie să se aștepte pasagerii

09 noiPolitica
Miniștrii PSD care întârzie reformele ar putea pleca din Guvern. Avertisment înainte de Crăciun

09:00Economie
Beneficiu pentru clienții Kaufland din România, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Campania se va derula în perioada 1-24 decembrie 2026

08:30Politica
Comunele mici ar putea fi comasate. Inclusiv orașele fac parte din plan, ce s-ar schimba pentru cetățeni

10:30Social
Ce se alege de buletinul tău, dacă îți dispare comuna. Explicațiile autorităților, în contextul comasării uriașe care va începe în România

08:00Economie
Încă o emisiune Tezaur a început. Cum funcționează dobânzile la titlurile de stat

11:00Social
Cine plătește reparațiile, chiriașul sau proprietarul? Legea dă răspunsul pe care trebuie să-l știe ambele părți
Articole Similare

13:43Economie
Curs valutar: euro crește, dolarul și aurul sunt în scădere.

09 noiEconomie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei

09 noiActual
20 de milioane de dolari și „o posibilă relocare” pentru cei care reușesc să ajute SUA. Armata americană vrea date despre programul nuclear iranian

09 noiActual
Donald Trump rămâne extrem de supărat după rezultatele alegerilor din SUA. Susține că americanii au făcut un „pas uriaș înapoi”

08 noiActual



