Uniunea Europeană a propus un plafon pentru prețul gazelor la nivelul blocului comunitar, diplomaţii precizând că nivelul propus este puţin probabil să fie popular.
”Ne propunem să punem un plafon pentru preţul gazului TTF (Title Transfer Facility), pentru a ne proteja oamenii şi întreprinderile de creşterile extreme ale preţurilor”, a declarat comisarul UE pentru energie, Kadri Simson.
Dacă va fi aprobat de ţările UE, plafonul ar fi disponibil timp de un an, de la 1 ianuarie. Acesta ar intra în vigoare doar dacă contractul ar depăşi acest nivel şi, în acelaşi timp, diferenţa dintre plafon şi preţul global al gazelor naturale lichefiate (GNL) depăşeşte 55 de euro timp 10 zile de tranzacţionare consecutive, a adăugat Simson.
De-a lungul lunilor de dezbatere cu privire la modul de abordare a creşterii preţurilor gazelor cauzată de invazia Ucrainei de către producătorul de energie rus, cei care s-au opus ideii de plafonare a preţurilor au spus că aceasta ar putea duce la creşterea consumului, îngreunarea achiziţiilor şi declanşarea unor riscuri legale legate de la contractele existente.
Simson a spus că mecanismul a fost ”proiectat cu atenţie pentru a fi eficient, fără a pune în pericol securitatea aprovizionării, funcţionarea pieţelor energetice din UE şi stabilitatea financiară”.
Ea a mai spus că nu este o intervenţie de reglementare pentru a stabili piaţa de gaze la un nivel artificial scăzut. Mai degrabăeste ”un mecanism de ultimă instanţă pentru a preveni şi, dacă va fi necesar, de a aborda episoadele de preţuri excesive ale gazelor care nu sunt în conformitate cu tendinţele globale ale preţurilor”.
Contractul TTF a fost tranzacţionat marţi la 119,8 euro/MWh, în creştere cu 4,5%. A atins un vârf la peste 340 de euro pe 26 august.
Diplomaţi vorbind sub rezerva anonimatului au spus că plafonul propus ar putea dezamăgi majoritatea statelor UE care au cerut un plafon de luni de zile şi nu reuşesc să atenueze preocupările unei tabere mici, dar puternice, de ţări membre, conduse de Germania, care se opun intervenţiei.
Un diplomat din grupul care susţine plafononul a spus că se aşteptau la o limită inferioară de aproximativ 150-180 de euro pe megawat oră (MWh) şi ca plafonul să fie activat de mai multe ori într-un an.
”În caz contrar, vom avea un plafon pe hârtie care, în practică, nu va intra niciodată în vigoare”, a spus diplomatul implicat în negocierile UE, scrie news.ro
Uniunea Europeană a propus un plafon pentru prețul gazelor la nivelul blocului comunitar
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

20:00Externe
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

19:30Externe
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



