Update. Polițistul de la Brigada de Operațiuni Speciale Brașov a fost pus în libertate de Tribunalul Brașov, informează Agerpres. Un polițist brașovean, de la Brigada de Operaţiuni Speciale, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fals în declaraţii şi reţinut, luni, de procurori pentru 24 de ore, a fost pus în libertate de magistraţi ai Tribunalului Braşov.
Conform sursei citate, aceştia au stabilit că poliţistul va fi cercetat în continuare sub control judiciar, măsură dispusă pentru 60 de zile.
„În baza art. 227 alin. 1 C.pr.pen. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A. D. I. În baza art. 227 alin. 2 C. proc. pen. coroborat cu art. 211 şi urm. C. proc. pen. ia faţă de inculpatul fara antecedente penale) măsura preventivă a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile începând cu data de 06.06.2022 şi până la data de 04.08.2022 inclusiv”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţei.
Un polițist de la Brigada de Operațiuni Speciale Brașov a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un dosar penal pentur conducerea mașinii sub influența alcoolului.
Poliţistul a fost depistat, în noaptea de 29 spre 30 mai, de poliţiştii de rutieră, pe drumul judeţean ce leagă municipiul Braşov de comuna Sânpetru, sub influenţa alcoolului la volan, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
La momentul respectiv, poliţistul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest. Astfel că a fost condus la Spitalul Judeţean Braşov unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Buletinul de analiză toxicologică a relevat o alcoolemie la valorile de 1,04 g/l pentru prima probă. 0,95 g/l a fost rezultatul pentru cea de-a doua.
Conform sursei citate, i s-a pus în vedere că nu mai are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice. Până la finalizarea dosarului penal.
Acesta a semnat un proces-verbal în acest sens, însă în următoarele două zile a condus din nou autoturismul.
Polițistul a fost surprins de camerele de supraveghere video amplasate pe drumurile publice din municipiul Braşov şi din împrejurimile oraşului.
În dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Braşov – Serviciul de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, au efectuat două percheziţii. Una domiciliară şi cealaltă la sediul unei instituţii publice.
„Din cercetări a mai rezultat şi faptul că inculpatul a fost angajat în perioada 5 iulie 2019 – 3 octombrie 2019 la o societate comercială. În funcţia de „consilier armonizare legislativă”, realizând venituri în sumă totală de 5.829 lei. Aceste venituri însă nu au fost declarate de inculpat cu ocazia completării declaraţiei de avere; în data de 28 aprilie 2020. La rubrica venituri acesta a menţionat doar cele încasate de la IPJ Braşov”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.
Astfel, polițistul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată şi fals în declaraţii.
Update. Tribunalul Brașov l-a pus în libertate pe polițistul reținut pentru șofat sub influența alcoolului
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



