Va fi dezastru: Falimentul bate la geamul unei întregi industrii

 Ştefan Mandachi, cel care a construit, din banii săi, un metru de autostradă în Moldova, a postat, pe Facebook, un mesaj adresat șefilor Guvernului României. 

“Nu mai am niciun chef de ironii: înţeleg total gravitatea generată de Coronavirus şi respect orice măsură, pentru că mi-e teamă, dar dacă lucrurile continuă aşa (panică şi haos), falimentul bate la geamul unei întregi industrii: conform CNN industria Horeca este cea mai afectată de către Coronavirus. Nu discut de banii mei aici (eu încă am suficient să topesc ani de zile în Dubai) ci de o industrie întreagă, cu milioane de angajaţi: vânzările din restaurantele mele au scăzut dramatic, la fel cum au scăzut încasările la toate restaurantele concurente (ştiu asta). Şi cum Spartan bate cam toată competiţia, mă întreb în ce rahat sunt vecinii”, începe scrisoarea omului de afaceri Ştefan Mandachi.

El a arătat că s-au înjumătăţit solicitările de cazare în hotelurile pe care le deţine. “Toate cazările în hotelurile mele au scăzut cu 50%, deşi ofer cele mai bune servicii (chiar acum s-au retras două grupuri care s-au scuzat cu ”coronavirus”). Turismul este grav afectat. Este vătămat de PANICĂ în primul rând. Mult mai mulţi antreprenori sunt într-o situaţie disperată, dar lor le-a mâncat pisica limba, se tem să nu-i pape lupul dacă fac vocaliză. O să le pară rău. Treaba lor. 95% din restaurantele mele sunt în mall. Eu nu am nicio tranzacţie, contract, factură, combinaţie cu statul. Toate tranzacţiile sunt cu firme private şi cu persoane fizice. Transparent şi fiscalizat 101%. Dar firmele fug şi persoanele fizice se ascund, panicate”, a scris suceveanul.

El le cere autorităţilor să facă o campanie de informare mai agresivă pentru folosirea produselor de curăţenie şi igienă. “De ce nu faceţi o campanie agresivă pentru SPIRT, SĂPUN şi DEZINFECŢIE NAŢIONALĂ în loc să aruncaţi poporul în vârtejul panicii? De ce nu îndemnaţi cetăţenii să cumpere de la antreprenorii români? Cum sunt eu de pildă, alături de alte sute de mii, care mai au puţin şi cad în nas.Afacerile mele sunt în locuri aglomerate. Nimeni nu face comerţ în pustietate (de aceea orice comerciant normal la cap caută VADUL). Dar dacă se închid mallurile, vor intra în faliment în maxim 30 zile 90% din restaurante şi magazine. E foarte simplu: intrările de numerar se diluează, eu nu mai plătesc furnizorii mei, furnizorii mei nu-şi mai plătesc furnizorii lor, bani de salarii nema şi iată cum intervine colapsul. Imediat. Probabil cei mai puternici vor rezista. Sper să fiu şî eu printre ei, dar dacă pică piaţa, îşi mai revine când o face răchita micşunele”, a completat Mandachi.

El este de părere că dacă statul va continua să adopte măsuri drastice împotriva coronavirusului, firmele vor ajunge să facă disponibilizări.

“Deja pierd bani în fiecare secundă, chiar şi acum când aştern aceste gânduri care mă frământă (pentru că alţii n-au grija asta). Dacă nu există o politică de echilibrare urgentă, de susţinere masivă din partea statului, va urma un val de concedieri. Ştiu că unii proşti se bucură că noi, antreprenorii, suntem în pericol, dar poate le explicaţi dvs. (domnilor premieri) ce înseamnă 1.000 salariaţi într-un grup de firme. 1.000 de familii destabilizate. Fiecare familie are 2-3-4 membri. Vreo 4.000 de indivizi afectaţi, dintre care mulţi copii. Ştiţi cine ţine PIB-ul în cârcă? Noi, patronii. De ce nu spuneţi asta nimănui? De ce nu ne pomeniţi un milimetru când alertaţi oamenii?”, a întrebat Mandachi.

„Vă solicit urgent măsuri (aceleaşi propuse coerent de către Călin Ile, preşedintele FIHR):

– scutire de la impozitul pe salarii şase luni – un an (deja am pierdut mult mai mult de-atât)

– OUG, care să susţină concret, faptic şi palpabil toată industria ospitalităţii

– plata imediată a datoriilor statului către operatorii privaţi. De exemplu eu aştept restituire de TVA de la Stat, dar în acelaşi timp, am credite bancare. Cum vine asta? Adică eu plătesc dobânzi la bănci în timp ce banii mei sunt la cheremul Statului, care nu-mi plăteşte niciun cent penalizare, chiar dacă prelungeşte (abuziv) după propriul chef restituirea banilor, care nu i se cuvin şi nu-i aparţin. S-a întâlnit hoţu cu prostu: eu plătesc orice secundă de întârziere, Statul se face că plouă. Şi ştiţi de ce se întâmplă asta? Pentru că patronii schiaună de frică în colivia care şi-au construit-o singuri! Aşadar, apel către inconştienţii de antreprenori: fiţi vocali şi apăraţi-va drepturile, evident, în conlucrare cu autorităţile, ca să stârpim împreună cu tâmpenia asta de virus! Dar nu mai staţi pe silent la cutie!!!“, mai arată Mandachi în postare.

Vezi și:

Scenariu cutremurător în privința coronavirusului! Cine ar urma să ajungă să conducă România: ‘Pe perioada stării de urgență’

Se pregătește un nou dosar ‘Ayahuasca 2’. Apar nume de generali

Se apasă butonul de panică! Un specialist avertizează: Va crește numărul cazurilor de coronavirus!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare