Rezultate excepționale în primul trimestru din acest an pentru una dintre companiile cele mai importante care activează pe teritoriul României. Grupul OMV Petrom a afișat un profit net de 618 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creștere de peste două ori (114%) comparativ cu rezultatul net raportat în perioada similară a anului trecut, care s-a cifrat la 288 de milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare consolidate publicate joi.
Profitul net atribuibil acționarilor se cifrează la 619 milioane de lei, față de 291 milioane de lei în T1 2016, iar profitul net CCA atribuibil acționarilor (după deducerea profitului net atribuibil interesului minoritar, n.r.) a crescut la 586 milioane lei, de la 330 milioane lei (plus 77%). Profitul pe acțiune a fost de 0,0109 lei, față de 0,0051 în perioada similară a anului trecut.
Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 767 milioane lei s-a îmbunătățit comparativ cu valoarea de 412 milioane lei din T1/16, ca urmare a mediului de piață mai favorabil și a cererii mai bune. Rezultatul din exploatare al Grupului pentru T1/17 s-a majorat pana la 798 milioane lei, comparativ cu valoarea de 346 milioane lei din T1/16, în principal datorită veniturilor mai mari din vânzări și eliminării impozitului pe construcții speciale începând cu anul 2017, anunță Agerpres.
Citește și: Radu Moraru face o dezvăluire incendiară! Cu ce „GREU” din SRI ar fi fost prieten șeful FBI demis de Trump
Rezultatul financiar net s-a deteriorat de la o pierdere de 3 milioane lei în T1/16 la o pierdere de 56 milioane lei în T1/17, deoarece valoarea din T1/16 a fost influențată de rezultatul pozitiv obținut în urma recursului formulat de societate împotriva constatărilor controlului fiscal la sucursala din Kazahstan.
"Prin urmare, profitul înainte de impozitare din T1/17 de 742 milioane lei a fost semnificativ mai bun comparativ cu cel de 343 milioane lei înregistrat în T1/16. Impozitul pe profit a fost în sumă de 124 milioane lei, în timp ce rata efectivă a impozitului pe profit a fost de 17% in T1/17 (T1/16: 16%)", precizează compania.
Grupul OMV Petrom a înregistrat vânzări de 4,653 miliarde de lei, în creștere cu 27% față de perioada ianuarie — martie 2016, pe fondul prețurilor semnificativ mai ridicate la țiței și al volumelor mai mari ale vânzărilor de gaze naturale și electricitate, care au contrabalansat reducerea ușoară a cantităților de produse petroliere vândute și scăderea prețurilor la gaze naturale.
Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 69% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 28%, iar cele din Upstream 2% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terți).
Pe de altă parte, investițiile grupului s-au redus cu 54%, la 353 milioane de lei, influențate în principal de reducerea investițiilor în perimetrul neptun Deep și de finalizarea unor proiecte de redezvoltare a zăcămintelor în 2016.
"În trimestrul I din 2017, am reușit să fructificăm condițiile de piață mai bune printr-o performanță operațională și financiară solidă. Am înregistrat un flux de trezorerie din activități de exploatare substanțial îmbunătățit, de 1,3 miliarde lei, care, coroborat cu reducerea investițiilor, a condus la obținerea unui flux de trezorerie extins de 646 milioane lei. Prețurile crescute ale țițeiului și cererea mai mare de produse petroliere aferentă vânzărilor cu amănuntul, împreună cu disciplina continuă privind costurile, s-au reflectat într-un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 767 milioane lei, aproape jumătate din cifra aferentă întregului an 2016. În Upstream, am continuat reducerea costurilor de producție, iar scăderea producției a fost în linie cu estimarea pentru întregul an 2017, datorită contribuției proiectului Lebada Est NAG. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale din Downstream a crescut cu 3% față de T1/16, ca urmare a îmbunătățirii performanței generale, gestionării stricte a costurilor, și susținut de marjele solide de rafinare. Rezultatul din exploatare în T1/17 a fost susținut, de asemenea, de măsurile de relaxare fiscală din România, în particular de eliminarea impozitului pe construcții speciale, începând cu ianuarie 2017', a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.
Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al Petrom, cu o participație de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deține un pachet de 20,64% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%.
Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele Upstream (Explorare și Producție), Downstream Oil (Rafinare și Marketing), Downstream Gas (Gaze și Energie).
Vânzări record pentru o renumită companie! Cum au reușit performanța
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



