v astarastoae

sursa foto:  news.ro

Vasile Astărăstoare profețește: Începând cu această dată, cazurile de coronavirus se vor diminua

Profesorul Vasile Astărăstoae a făcut o previziune în ceea ce privește diminuarea cazurilor de coronavirus pe teritoriul României.

Fostul președinte al Colegiului Medicilor consideră că, începând cu data de 1 iulie, numărul infectărilor cu coronavirus va scădea semnificativ.

Dacă dăm deoparte asimptomaticii, vedem astăzi că la terapie intensivă sunt 195 de pacienți, iar în ceea ce privește decesele sunt doar 11.

Este un număr aproape nesemnificativ. Părerea mea este că vom avea o vară liniștită, cu focare de infecție izolate. Acolo unde sunt grupurile de mare risc, unde sunt instituționalizați bătrăni sau copii, s-ar putea să mai apară focare. Previziunea mea este că vor mai apărea cazuri până la data de 1 iulie, maxim 200-300 pe zi, iar după se vor diminua. Poate autoritățile vor încerca să implementeze restricții mai dure, dar nu vor reuși acest lucru. Populația a suportat deja mult prea mult și văzând ce se întâmplă în toată Europa, e greu să iei măsuri mult mai dure”, a spus Vasile Astărăstoae, pentru Servus Cluj, după cum am scris AICI.

Vezi și

Lovitură de teatru în privința tratamentului pentru coronavirus: ‘Este apă de ploaie, nu are niciun efect’

Situație gravă la societatea de asigurări Euroins. Cum vor fi afectați mii de români

EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii

Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 427
2. Arad 706
3. Argeș 566
4. Bacău 599
5. Bihor 667
6. Bistrița-Năsăud 479
7. Botoșani 979
8. Brașov 1.277
9. Brăila 131
10. Buzău 443
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 149
13. Cluj 661
14. Constanța 390
15. Covasna 268
16. Dâmbovița 445
17. Dolj 271
18. Galați 794
19. Giurgiu 259
20. Gorj 204
21. Harghita 284
22. Hunedoara 645
23. Ialomița 414
24. Iași 896
25. Ilfov 690
26. Maramureș 149
27. Mehedinți 177
28. Mureș 724
29. Neamț 952
30. Olt 171
31. Prahova 246
32. Satu Mare 76
33. Sălaj 113
34. Sibiu 616
35. Suceava 3.967
36. Teleorman 155
37. Timiș 516
38. Tulcea 173
39. Vaslui 171
40. Vâlcea 48
41. Vrancea 952
42. Mun. București 2.831
43. 33
                                      TOTAL 24.826

Până astăzi, 1.555 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 23.06.2020 (10:00) – 24.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea. 

Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 651.003 de teste.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare