iStock 916423726 1212x864

sursa foto:  life.ro

Veste bună pentru angajaţii din România! Codul Muncii se modifică

Începând de sâmbătă, la Codul Muncii au fost oficializate mai multe modificări. Documentul vizează, în esență, modificări privind încheierea și modificarea contractelor individuale, cercetarea disciplinară și concilierea conflictelor individuale, dar se face referire și la activitatea de HR a angajatorilor.

Noile modificări la codul muncii sunt incluse în Legea 213/2020, act normativ publicat  în Monitorul Oficial, iar cele mai importante chestiuni care se vor schimba sunt:

1. La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual, salariații vor putea fi însoțiți de un consultant extern specializat în legislația muncii sau de un membru sindical.

 Concret, la discuțiile dintre angajator și salariat va putea asista un avocat, un expert în legislația muncii sau un mediator specializat în legislația muncii ori un membru sindical. Practic, o singură persoană: ori membrul sindical, ori consultantul extern.

Până acum, legea prevedea doar că salariații pot fi asistați de terțe persoane la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual, însă fără să se precizeze ce calitate profesională pot avea acestea.

2. Problemele individuale cu salariații vor putea fi rezolvate prin conciliere, înainte să se ajungă în instanță.

Mai exact, înainte ca o nemulțumire a unui angajat să fie prezentată unei instanțe, părțile vor încerca să o rezolve pe cale amiabilă, prin conciliere.

Conciliator pentru conflictele individuale de muncă va putea fi un consultant extern specializat în legislația muncii (adică un avocat, un expert în legislația muncii sau un mediator specializat în legislația muncii).

Inclusiv pe durata concilierii va putea interveni un contract de confidențialitate între părți, nu doar pentru negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă.

3.Salariații o să fie asistați de un consultant extern specializat în legislația muncii și la cercetarea disciplinară.

În esență, pe durata cercetării, salariații o să poată fi asistați de un avocat, de un expert în legislația muncii sau de un mediator specializat în legislația muncii ori de un membru sindical.

Până acum, angajații puteau fi asistați numai de un avocat sau de un membru sindical.

În același timp, angajatorul va putea apela și el la serviciile unui consultant extern specializat în legislația muncii pentru efectuarea cercetării disciplinare.

4. Reguli noi pentru activitatea de HR și salarizare a companiilor. 

Legea 213/2020 introduce un articol nou în Codul muncii, care prevede că fiecare angajator își va putea organiza astfel activitatea de resurse umane și salarizare: prin asumarea de către angajator a atribuțiilor specifice, prin desemnarea unuia sau mai multor salariați(cărora să li se treacă în fișa postului atribuții de HR și salarizare) sau prin contractarea unor servicii externe specializate în HR și salarizare (servicii care să fie coordonate de un expert în legislația muncii), notează avocat.net

Citește și:

Afacere imobiliară dubioasă: Mama de 70 de ani, asociat unic, iar fiul, ‘locotenent’ al clanului Corduneanu

Toți pensionarii sunt vizați! Ce se întâmplă, de fapt, cu pensiile

Medicul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu coronavirus o umilește pe Clotilde Armand: ‘Sunt phroasta ghramada!’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare