sursa foto:  publika.md

Vești bune! Ce categorie de salariați poate cere concediu de odihnă suplimentar

Vești bune pentru cei care fac parte din această categorie! Vor putea cere concediu de odihnă suplimentar potrivit Ordonanței  de urgență a Guvernului nr. 26/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Femeile care, pentru a concepe un copil, sunt nevoite să apeleze la fertilizarea in vitro pot beneficia acum de un concediu de odihnă suplimentar, în care să se ocupe exclusiv de procedura medicală pe care o urmează. Măsura destinată femeilor ce apelează la fertilizarea in vitro se regăsește într-un act normativ care se aplică de puțină vreme, scrie avocatnet.ro.

Concediul de odihnă suplimentar de care pot beneficia femeile care urmează proceduri de fertilizare in vitroeste prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost publicat vineri în Monitorul Oficial, iar prevederile ce vizează acest concediu suplimentar se aplică de la data publicării documentului.

Printre altele, ordonanța de urgență a Guvernului prevede acordarea a trei zile libere plătite salariatelor care urmează o procedură de fertilizare in vitro. De fapt, cele trei zile libere acordate angajatelor pentru urmarea unei proceduri de fertilizare in vitro se adaugă la numărul total de zile de concediu de care beneficiază anual respectivele salariate.

Practic, concediul anual de odihnă al unei salariate care urmează o procedură de fertilizare in vitro se prelungește cu trei zile. Concret, concediul de odihnă suplimentar se acordă astfel: salariata primește timp liber în ziua efectuării puncției ovariene și alte două zile libere începând din ziua efectuării embriotransferului.

Potrivit textului actului normativ, cererea de acordare a concediului de odihnă suplimentar trebuie să fie însoțită de o scrisoare medicală eliberată de medicul specialist ce efectuează procedura.

Prin această măsură, autoritățile din țara noastră vor să încurajeze creșterea natalității, prevenind astfel un declin demografic masiv, ce ar avea consecințe grave la nivel social și economic. De altfel, conform estimărilor Institutului Național de Statistică, până în 2050, populația României se va reduce de la 19 milioane de locuitori, cât sunt în prezent, la doar 14 milioane.

Citește și:

EXCLUSIV Aflată în Costa Rica, Elena Udrea încasează o lovitură devastatoare! Ion Țiriac i-a dinamitat afacerea

Vești uriașe pentru mii de români! Veți plăti mai putin pentru această taxă

Vești bune pentru români! Schimbare majoră făcută de Banca Transilvania

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare