sursa foto:  jurnalistii.ro

Vești! I-a fost cerută demisia lui Ludovic Orban

Primarul municipiului Târgu Jiu, liberalul Marcel Romanescu, solicită demisia lui Ludovic Orban din funcţia de preşedinte al PNL, în urma afirmaţiilor referitoare la impozitarea veniturilor angajaţilor din domeniul IT. 

„Solicit demisia lui Ludovic Orban din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal! Ca cetăţean al României care crede în oprirea declinului şi în restartarea în bine a ţării lui, ca preşedinte al PNL Târgu Jiu şi ca primar ales de români patrioţi, într-unul dintre cele mai roşii judeţe ale ţării – Gorj – luând act de declaraţiile impardonabile ale domnului Ludovic Orban, care doreşte diminuarea veniturilor IT-iştilor care n-au plecat, încă, din România, consider că dânsul nu mai reprezintă valorile şi principiile liberale şi că nu mai poate rămâne nicio zi în fruntea Partidului Naţional Liberal. Niciun bun român nu poate cere şi nu poate anunţa demararea unor măsuri legislative care să genereze amplificarea exodului specialiştilor IT din România şi împovărarea suplimentară a mediului privat, care este oricum sufocat la maxim prin măsurile falimentare luate de coaliţia PSD-ALDE”, a scris Romanescu, duminică, pe Facebook.

El consideră că Ludovic Orban a angrenat partidul, fără nicio consultare internă prealabilă, în discuţii referitoare la măsuri care ar afecta mediul privat.

„Această ultimă declaraţie a domnului Ludovic Orban încheie un lung şir de poziţionări politice fie anemice, fie nefericite, care i-au făcut pe mulţi să confunde, în mod nedrept, PNL-ul cu PSD-ul şi cu ALDE şi să eticheteze acest partid naţional şi istoric drept ‘aceeaşi mizerie’. Am ajuns în situaţia în care noi, liberalii, ne punem singuri piedică în lupta cu un PSD dezorientat şi decapitat, măcinat de lupte interne, dar care va continua să-şi menţină influenţa asupra unor categorii largi de cetăţeni, ajutat de declaraţiile prosteşti ale unui preşedinte PNL slab, care nu înţelege mediul de afaceri. O astfel de persoană nu-şi merită locul în fruntea Partidului Naţional Liberal şi consider că ar trebui să-şi prezinte de urgenţă demisia”, adaugă primarul.

Vezi și

Vești proaste! De la 1 iulie se scumpesc facturile

Vești uriașe! O nouă categorie de angajați va avea parte de un beneficiu important

A ieșit la iveală! Unde lucrează soția lui Dan Barna și ce salariu are

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare