Stadionul uneia dintre cele mai iubite echipe din București va fi consolidat. Guvernul Dăncilă va investi peste 120 de milioane de lei în modernizarea și consolidarea sa.
Este vorba despre stadionul Giulești. Acesta, Steaua, Arcul de Triumf şi Dinamo vor fi reabiliate pentru meciurile din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.
Stadionul Giuleşti va avea o capacitate totală de 14.000 de locuri pentru spectatori (dintre care 75 de locuri rezervate persoanelor cu dizabilităţi) şi o suprafaţă desfăşurată de 40.491 mp.
Durata de realizare a obiectivului este de 21 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 121,13 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Transporturilor (acesta din urmă fiind, prin Clubul Sportiv Rapid, şi beneficiarul obiectivului de investiţii).
Ministerul Dezvoltării şi Compania Naţională de Investiţii au anunţat că stadionul Steaua, din Ghencea, va fi demolat în totalitate, anul acesta, iar stadionul Rapid, din Giuleşti, şi stadionul Arcul de Triumf vor fi demolate parţial, decizia fiind luată printr-o Hotărâre de Guvern.
“Săptămâna trecută, am reuşit să aprobăm prin Hotărâre de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru Steaua şi stadionul Arcul de Triumf, iar stadionul Rapid se află în circuitul de aprobare. Săptămâna aceasta vom lansa procedurile de achiziţie pentru proiectarea şi realizarea celor două stadioane (n.r. – Steaua şi Arcul de Triumf). Stadionul Steaua va fi demolat complet şi reconstruit în totalitate pentru a îndeplini criteriile impuse de UEFA şi competiţiile internaţioonale”, a declarat Manuela Pătrăşcoiu, preşedintele Companiei Naţionale de Investiţii, în luna martie, potrivit libertatea.ro.
Vezi și Mii de oameni sunt vizați! Decizie CAPITALĂ a Băncii Transilvania
”Noul iubit” al Simonei Halep a clarificat totul: Ce legătură este între cei doi
El i-a luat locul în reclamele de la Catena: Cum a reacționat actorul Alexandru Arșinel
Vești importante pentru fani: Ce stadion va consolida Guvernul Dăncilă- Investiție de peste 120 de mil de lei
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

circa 1 oră în urmăSocial
Componenta mașinii care te poate lăsa chiar în mijlocul iernii. Mulți șoferi rămân pe drum din cauza acestei piese

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

17:00Social
900 de angajați vor pleca de la STB. Inclusiv vatmani și șoferi vor fi dați afară

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat
Articole Similare

31-10-2026 10:00Sport
Meciurile lunii noiembrie. Niciun microbist nu are voie să le rateze, când se difuzează la TV

25-10-2026 13:26Sport
Galatasaray - Fenerbahce: derby-ul în care investițiile uriașe trebuie transformate în victorie

20-10-2026 21:00Sport
Dezastru pentru gimnastica românească. S-au dus performanțele de tipul Nadia Comăneci, punctăm o premieră negativă

20-10-2026 18:00Sport
Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile. De ce a ajuns să stea pe bancă

15-10-2026 11:30Sport



