Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu, a transmis vineri că există suspiciuni în cazul său şi că se asteaptă la o propunere de arest preventiv.
"Încă din primul moment, Dan Diaconescu a spus că nu a săvârşit aceste fapte.
Există o prezumţie de vinovăţie care nu poate fi răsturnată în mod evident decât de o hotărâre judecătorească.
Am văzut dosarul, în măsura în care organul de cercetare penală mi l-a pus la dispoziţie.
Din probe, nu rezultă doza de certitudine necesară pentru ca să fie judecat.
Trebuie să recunosc că există o suspiciune rezonabilă fundamentată de declaraţiile celor două minore în cauză, că ar fi avut o asemenea activitate "regretabilă".
Printre dovezi sunt şi nişte imagini pe care le-am vizualizat şi eu, dar nu rezultă din acele imagini, sub nicio formă, existenţa vreunui act sexual, dar în contextul celor două declaraţii date de minore, repet, se poate presupune, dar fără a fi dovedit.
Este foarte probabil să avem o propunere de arestare preventivă formulată de către Parchet", a declarat Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu, pentru Antena 3 CNN
Vești proaste pentru Dan Diaconescu! Avocat: Este foarte probabil să avem o propunere de arestare preventivă
Trending

02 augEntertainment
Ce primești de la Antena 1, PRO TV, Kanal D și alte televiziuni dacă te duci concurent la o emisiune. Unele producții aduc bani mulți

02 augActual
Diaspora Românească, a doua cea mai mare din lume. Unde se ascund ai noștri și de ce nu vor să se întoarcă acasă

02 augActual
Raționalizarea curentului a început în România. În plină criză energetică, Iașul stinge lumina

02 augEconomie
Câți imigranți are România în prezent. De ce ne aleg străinii și ce meserii ajung să ocupe

02 augActual
Minivacanță de 4 zile fără să-ți iei o zi de concediu. Aproape toți cetățenii beneficiază de liberul legal

02 augActual
Amenda de 12.000 de lei pe care o pot lua românii de la curte. Motivul neașteptat pentru care ești sancționat pe loc

02 augHoroscop
Horoscop săptămânal 3-9 august. Previziuni complete pentru toate zodiile

02 augHoroscop
Horoscop august 2026. Bani, carieră și finanțe pentru cele 12 zodii

02 augActual
Luxul din Mamaia. Atât costă șezlongurile „de fițe” de pe plajele exclusiviste, baldachinul și alte doleanțe

02 augEconomie
Schema prin care furnizorul îți dă abonament la preț mai mic. Marile companii nu vor să le cunoști
Articole Similare

9 minute în urmăEconomie
România, la coada clasamentului din UE privind salariile. Doar alte două țări sunt mai rău decât noi la acest plan

39 minute în urmăActual
Strict interzis la parcare. Primăria Capitalei a anunțat zonele în care șoferii nu mai au voie să-și lase mașinile

circa 2 ore în urmăActual
Bugetarii, în stradă din cauza legii salarizării. De unde au pornit problemele

06:30Economie
Horoscop financiar 3 august 2026. Zodiile și banii

02 augEconomie



