Fostul premier al României, Victor Ponta, joacă trei săptămâni pe lună golf, conform unor apropiați ai săi. De altfel, Ponta a confirmat că joacă mult golf.
Unul dintre partenerii săi de golf este chiar prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, după cum a declarat chiar fostul premier al României.
„O săptămână pe lună e la birou și alte trei joacă golf”, a declarat, pentru Digi24.ro, sub protecția anonimatului un apropiat al fostului prim-ministru.
„Da, joc mult golf. Aș juca în fiecare zi, dar nu se prea poate. Când mă lasă Daciana, joc…”, a confirmat Ponta, care a adăugat că s-a apucat de golf după ce n-a mai fost prim-ministru și după ce n-a mai putut să joace baschet, „pentru că m-am îngrășat și pentru că trebuie să fac totuși mișcare”.
Conform sursei citate, când îl întrebi cu cine joacă golf de obicei, Ponta devine brusc foarte discret. În timpului discuției a scăpat, totuși, un nume: „mă cam bate Rareș Bogdan”.
La fel, când îl întrebăm despre terenurile sau țările unde joacă golf, el amintește doar de terenul de golf de la Alba Iulia, deși mai multe informații publicate în presa ultimilor ani îl arătau participând la competiții de golf în Turcia, Dubai sau Bulgaria.
„La golf e în fiecare week-end o competiție. Joc, dar ca amator, nu profesionist”. Chiar în aceste zile, Victor Ponta să află în vacanță în Anglia, „cu fetele mele, cu familia mea”, a precizat el.
Victor Ponta: 'Mă cam bate Rareș Bogdan'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 11-08-2022 10:38
Trending

19 sepSocial
Cât încasează o asistentă medicală acum, în 2026. Diferențele dintre lefurile de la stat și cele din mediul privat

19 sepEntertainment
Cine deține PRO TV acum. Mulți au rămas cu impresia că trustul media încă este al lui Adrian Sârbu

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepSocial
Cât câștigă un polițist în 2026. Grila de salarizare, sporuri și beneficii

19 sepEconomie
Cât câștigă un electrician în România în 2026. Prețul orei de lucru și venitul lunar

19 sepSocial
Cât câștigă un profesor în România în 2026. Diferențele dintre învățământul preuniversitar și universitar

19 sepHoroscop
Horoscop financiar 19 septembrie 2026: oportunități și previziuni pentru toate zodiile

19 sepSocial
Cât câștigă un pompier în România în 2026. Salariul la stat și sporurile pentru misiuni

19 sepSocial
Cât câștigă un militar în România în 2026. Soldă, sporuri și beneficii pentru armată

19 sepEconomie
Cât câștigă un vânzător în magazinele din România în 2026. Retail vs mall
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



