Ministrul Muncii Violeta Alexandru a vorbit despre cumularea pensiei cu salariul! Ministrul spune că nu renunță la proiect.
„Eu nu spun că este vina persoanei care se pensionează la 45 de ani, dacă acesta e cadrul legal, eu spun că avem o problemă de corectitudine în societate. (...) Deşi Curtea Constituţională a apreciat că nu se poate interzice cumulul pensiei cu salariul (...) personal aş dori să continui acest proiect, evident, într-o altă formă juridică pentru că mi se pare o măsură care aşază puţină corectitudine într-o zonă în care noi nu suntem corecţi cu noi înşine” a spus Alexandru.
Aceasta a spus că nu vede de ce un profesor sau un stomatolog ar fi mai puţin importat pentru societate decât cei care primesc acum pensii speciale.
„Nu sunt deloc persoana care să susţină tratament diferenţiat şi cu o judecată subiectivă asupra importanţei pe care tu o ai în societate. Eu cred că fiecare trebuie să primească un cuantum al pensiei decent şi cred că trebuie să avem curajul să luăm nişte decizii, să acceptăm că nu este nimeni special faţă de restul societăţii şi că fiecare a muncit cât a putut, cât a învăţat cât s-a priceput şi la sfârşitul vieţii nu trebuie tratat diferenţiat faţă de celălalt”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Acesta spune că din banii „noştri, ai tuturor” sunt plătite pensiile speciale.
În ceea ce priveşte cea mai mare pensie, al cărei cuantum este de 70.000 de lei, ministrul Muncii spune că acesta este un drept care a fost acordat şi care nu poate fi anulat.
„Măcar de-ar fi corectitudine de acum încolo. Majoritatea parlamentară constituită de PSD să aibă decenţa de a face dreptate de acum încolo” mai spus Alexandru.
Vezi și:Veste mare! Scade vârsta de pensionare pentru anumiți români
Cătălin Predoiu pus la zid de două asociații ale judecătorilor
EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!
Violeta Alexandru, despre cumularea pensiei cu salariul:Personal aş dori să continui acest proiect
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



