După ce primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, îi cere demisia din fruntea primăriei, scrie agerpres.ro
"Nu ne mai surprinde, un alt primar care se trage din PSD a fost trimis azi în judecată. De data asta, e vorba de domnul Negoiţă de la Sectorul 3 şi e vorba de un prejudiciu uriaş adus cetăţenilor: peste 500 de milioane de lei. Pentru că domnul primar a aranjat contractul de salubrizare cu firma lui Silviu Prigoană şi a plătit tarife umflate, în loc să organizeze licitaţii publice pentru acest serviciu. Se impune o demisie, domnule Negoiţă! Pentru acest contract păgubos, dar şi pentru vacanţele pe bani publici cu iubita, pentru toate plăţile făcute pentru lucrări care nu au fost realizate, pentru atribuirea de contracte de zeci de milioane de lei fără licitaţie (vedeţi proiectul de reamenajare a Parcului Pantelimon)", a susţinut Vlad Voiculescu, potrivit unui comunicat transmis de USR.
Conform lui Voiculescu, "cârdăşia dinte primarii feudali ai partidelor vechi şi mafia" firmelor de salubrizare din Bucureşti "a sărăcit bugetele locale" prea mult timp.
USR menţionează că reprezentanţii săi în Consiliul Local Sector 3 "au semnalat în repetate rânduri neregulile şi ilegalităţile" realizate sub conducerea lui Robert Negoiţă şi au militat pentru transparenţă, astfel încât locuitorii sectorului să ştie cum sunt cheltuiţi banii publici, transmite AGERPRES
Vlad Voiculescu a stat la 'pândă', iar acum iese la 'atac': Se impune o demisie, domnule Negoiță!
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

03 noiSocial
Toți românii cu carduri de sănătate trebuie să știe. Se întâmplă în noiembrie, ce a anunțat CNAS

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

03 noiPolitica
Luca Niculescu vrea să evite noi taxe în 2027. Majorarea celor existente nu este exclusă

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



