sonda

sursa foto:  igj.ro

În 9 ani România rămâne fără gaze naturale și în 12 fără țiței

Rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de țiței în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiții pentru noi descoperiri de hidrocarburi, a declarat, miercuri, Artur Stratan, președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), într-o conferință de presă.

„Gradul de epuizare la resursele de petrol este de 90%. Mai avem posibilitatea de a produce hidrocarburi în România doar pentru o perioadă limitată, respectiv 12 ani la țiței și 9 ani la gaze naturale. Atât ne mai ajung rezervele dovedite din zona de onshore (pe uscat — n.r.), fără a mai investi”, a spus Stratan citat de Agerpres.

Performanța de un MILION de dolari a Laurei Bretan la America’s Got Talent

El a amintit că, în ultimii doi ani, prețul scăzut al petrolului a pus o presiune foarte mare pe investițiile din sectorul petrolier.

Uimitor! Cât a câștigat Serena Williams din tenis până acum! Nici Halep nu stă rău

„Foarte multe investiții au fost anulate anul trecut și anul acesta și se va vedea acest lucru în nivelul producției care va continua să scadă. Statul recunoaște acest lucru, iar, dacă până acum România era o țară sigură din punct de vedere energetic, va trebui sa importe cantități din ce in ce mai mari. Deci, în loc să subvenționăm piața din România, vom subvenționa industriile din alte țări. Fără aceste stimulente, industria autohtonă e sortită pieirii într-un interval cât mai scurt”, a subliniat oficialul ROPEPCA.

Cum scapă românii de plata amenzilor la roviniete?

În ceea ce privește strategia energetică pe care Ministerul Energiei o realizează în acest moment, Stratan spune că în sfârșit acest document vorbește și de cadrul fiscal pentru sectorul petrolier și a început să facă diferența între exploatările onshore și offshore, de mică sau mare adâncime, diferențe care ar trebui să se reflecte în cadrul fiscal.

„Dacă va continua presiunea prețului țițeiului, veți vedea foarte multe zăcăminte marginale care vor fi retrocedate, iar statul nu va avea ce să facă cu ele. Cheia pentru continuarea activităților acestor zăcăminte este modificarea regimului fiscal și acordarea de facilități fiscale, pentru a continua exploatarea lor în regim economic”, a continuat Stratan.

Care sunt companiile care au înregistrat cele mai mari pierderi din economie în 2015?

În ceea ce privește viitorul regim de redevențe, reprezentanții industriei au avut discuții în ultimele două luni cu Ministerul Finanțelor, însă totul s-a blocat odată cu plecarea secretarului de stat responsabil de acest sector. Astfel că discuțiile vor fi reluate de la zero cu noul Guvern, urmând ca viitorul cadru fiscal să poată fi aplicat cel mai devreme la 1 ianuarie 2018.

„Soluția este să așteptăm alegerile, iar procesul va fi reinițiat la începutul anului 2017, cu finalizare la mijlocul anului sau spre finalul anului 2017”, a precizat Stratan.

Situația absorbției fondurilor europene (date oficiale)

El a mai spus că este necesară și reformarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), în sensul angajării mai multor specialiști, al creării unei baze de date digitale și a desecretizării nivelului resurselor care există în subsolul românesc.

Oficialul ROPEPCA a vorbit și despre importurile mari de gaze din această perioadă, care au crescut cu 400% față de anul trecut, întrucât gazele de import au devenit mai ieftine.

Scandal în UE după ce fostul președinte al CE s-a angajat la americani

„Costul de producție în România este destul de mare, undeva între 16 și 18 dolari pe baril la țiței, deci nu putem scădea prețul final. În același timp, să nu uităm că Gazprom produce o cantitate egală cu întreaga producție a României de țiței și gaze în maximum zece sonde din Siberia, deci costurile de operare pot fi ținute sub control”, a arătat Stratan.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare