Unul din cei mai mari touroperatori specializati pe litoralul românesc, estimează afaceri de milioane de euro.
În jur de 165.000 de turişti au ales anul acesta agenţia românească de turism, faţă de 130.000 în 2017, iar 90% dintre aceştia sunt români.
”Şi în acest an am menţinut trend-ul crescător pe care ne aflăm de aproape zece ani, respectiv am înregistrat o creştere de aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă, cel mai important aspect al bilanţului acestui an este acela ca avem o rată de retenţie a turiştilor de peste 70%”, a declarat Ionuţ Nedea.
Media pentru un sejur la mare a fost de 1.780 lei/cameră, pentru o medie a sejurului de 5,3 nopţi şi o structură medie de ocupare a camerei de 2,7 persoane, incluzând şi copiii.
”Litoralul românesc este o destinaţie foarte potrivită pentru turiştii români. Pe lângă avantajele evidente legate de caracteristicile geografice şi climaterice, respectiv orientarea plajelor către est şi lipsa formelor de relief înalte în proximitatea lor, fapt ce asigură o expunere la soare pe toata durata zilei, lăţimea mare a acestora, nisipul fin şi intrarea lină în mare sunt caracteristici foarte apreciate de orice turist de litoral şi foarte potrivite pentru familii cu copii. Totodată, există accesul din ce în ce mai facil către litoral, precum şi tarifele serviciilor turistice care sunt mai scăzute decât ale unor servicii similare ale altor destinaţii externe de litoral”, mai spune reprezentantul agenţiei de turism.
Întrebat ce fel de plângeri primeşte de la turişti, acesta a spus că unii din aceştia se plâng de plajele prea mari sau de oamenii în vârstă.
”Unii turişti s-au plâns că plajele sunt acum prea mari. Acestea s-au lăţit ca urmare a lucrărilor efectuate în acest sens în cadrul unui proiect derulat pe tot litora. Am avut însă şi câteva reclamaţii legate de faptul că ’în hotel sunt prea mulţi oameni în vârstă’. Dar acestea sunt doar excepţii. Majoritatea reclamaţiilor care au fost făcute s-au referit la situaţii normale şi, de cele mai multe ori, au fost justificate”, adaugă Nedea.
Litoralulromanesc.ro are în derulare mai multe proiecte ce au o valoare de peste un milion de euro.
”Investim atât în dezvoltarea unor sisteme software care ne vor permite să automatizăm cât mai mult operaţiunile şi să integrăm mai multe servicii în pachetul turistic, cât şi în facilităţi turistice sub brand-ul Amelie Apartments”, subliniază Ionuţ Nedea.
”Orientăm toată politica noastră către client şi, prin urmare, ne propunem să venim cu multe oferte speciale, să lansăm noi produse turistice, dar toate aceste surprize sunt parte din planul nostru de comunicare şi vor fi anuntaţe odată cu lansarea ofertelor pentru sezonul 2019”, punctează Nedea.
În prezent, agenţia de turism are contractări la peste 300 de hoteluri de pe litoralul românesc care însumează peste 12.000 de locuri/zi.
Vezi și
S-a aflat! Cine este omul care a adus-o pe Irina Tănase în apropierea lui Liviu Dragnea – Liderul PSD care a „descoperit-o”
Guvernul Dăncilă pune banii pe masă! Sute de persoane beneficiază de sume importante
Lovitură grea pentru ”ochii și urechile lui Liviu Dragnea”! Ce i s-ar pregăti „supervizorului” Vioricăi Dăncilă
A crescut numărul turiștilor de pe litoral! Cifra de afaceri este una fabuloasă
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Nouă lege a salarizării și recalcularea pensiilor. Doleanțele adresate ministrului Florin Manole

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB
Articole Similare

28 octEconomie
OLX lansează două instrumente noi. Unde sunt disponibile și ce pot face utilizatorii

28 octEconomie
Motorina se poate scumpi cu încă 0,85 lei, în doar câteva zile. Avertisment pentru șoferi și Guvern

28 octEconomie
Tehnologia 5G de ultimă generație care apare la Orange. Ce se va întâmpla pentru clienții rețelei mobile

28 octEconomie
Top 10 companii românești care intră în clasamentul renumit european. Cine se ascunde în spatele cifrelor mari

28 octEconomie



