Anul acesta au existat creșteri ale salariilor! În continuare vă este prezentat un clasament a câtorva domenii de activitate care au avut parte de o creștere salarială în decursul acestui an, care vizează aproape toate sectoarele de activitate.
În luna august a acestui an salariul mediu net pe economie a ajuns la 2.669 lei, ceea ce înseamnă că a crescut cu 13% față de anul 2017, potrivit datelor publicate de INS. Aproape toți români care sunt angajați în majoritatea sectoarelor de activitate au avut parte de o creștere a salariilor.
„Salariile au crescut şi vor continua să crească în toate domeniile. Noi am constatat, chiar şi pe pielea noastră, că de fiecare dată când ne pleacă oameni şi trebuie să îi înlocuim, îi înlocuim cu oameni care ne costă mai mult şi care nu sunt mai experimentaţi. Sfatul nostru pentru angajatori este acela că e mai bine să creşti salariile angajaţilor existenţi decât să ajungă în situaţia de a avea costuri mai mari cu masa salarială prin înlocuire. În cazul înlocuirilor, oamenii sunt mai scumpi şi nu neapărat la fel de bine pregătiţi“, a explicat Felix Toma, country manager al companiei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group România şi Bulgaria.
Cele mai mari salarii medi în august 2018 au fost înregistrate în sectorul serviciilor IT, unde depășește valoare de 6.300 lei net, în creștere cu 7% față de anul trecut. În continuare în clasament avem domeniul de activitate destinat editării, care include printre multe altele și editatea de software, unde salariul a depășit 5.300 lei net, cu 31% mai mult.
„În industria IT sunt în continuare multe poziţii deschise şi nu sunt suficient de mulţi oameni, este normal ca salariile să crească. Inginerii software pleacă de la o companie la alta din două motive: pentru că proiectul li se pare interesant şi pentru că ofertele salariale sunt semnificativ mai mari, cu 20, 30 sau chiar 40%. Până şi noi am avut în companie oameni care au plecat la concurenţă pe salarii cu 50% mai mari“, a mai spus Felix Toma de la Gi Group.
În continuare avem în clasament domeniul fabricării produselor de cocserie și a celor din prelucrarea țițeiului, unde salariu ajunge la aproximativ 5.500 de lei net, în domeniul transporturilor aeriene salariul ajunge la 5,430 lei net, în extracția petrolului brut salariul net ajunte la 5.340 lei, în asigurări aproximativ 4.800 lei net și în domeniul bancar 4.660 de lei net, potrivit zf.ro
Vezi și
EXCLUSIV! Referendumul pentru familie scoate la lumină „Afacerea Buletinelor”! Cum au ajuns mii de oameni să fie domiciliați la aceeași adresă – Sume grase obținute
Ies la iveală detalii incredibile în plin scandal pe tema Referendumului! Sumele colosale pe care le plătește statul pentru operațiile de schimbare de sex
S-a aflat! Ce avere are Liviu Dragnea
A fost prezentat clasamentul! Ei au avut parte de o creștere a salariului mediu net pe economie
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

2 minute în urmăEconomie
Începe Black Friday la Auchan. Reduceri de până la 60% la peste 2.500 de produse, ce articole sunt vizate de promoții

17:30Economie
Mobexpertul lui Dan Șucu aduce 3 săptămâni de Black Friday. Reducerile anului pe care nu ai cum să le ratezi dacă renovezi

17:00Economie
Cel mai mare Black Friday pe care eMag l-a avut vreodată urmează să înceapă. Produsele care vor fi la mega-reducere

16:00Economie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie



