Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte al partidului PLUS.
Singura soluţie pentru ţară este implicarea şi că îşi propune ca partidul să ajungă prima forţă politică din România după alegerile parlamentare din 2020.
„PLUS este o soluţie pe care o propunem. Politica şi un partid politic nu este un scop în sine, dar mi se pare important să ştim că acest partid nu este un scop în sine, ci este un mijloc de a ne implcia, prin care trebuie să mergem mai departe. Eu am decis să mă implic.Proiectul meu pe care vi-l propun astăzi nu este în primul rând un partid. Proiectul meu este România. E România şi ştiu ce avem de făcut: să mergem la europarlamentare şi să dăm primul test politic, să obţinem rezultate foarte bune. Apoi să construim un partid solid pentru alegerile prezidenţiale, foarte importante şi ele. Să creştem o elită politică pentru administraţia publică locală şi să câştigăm alegerile locale. Să devenim prima forţă din România după alegerile patrlamentare. Pentru asta e nevoie de fiecare dintre dumneavoastră”, a afirmat Dacian Cioloş în cadrul discursului susţinut privind candidatura sa la funcţia de preşedinte al partidului PLUS.
Acesta a adăugat că doar prin implicare poate exista o schimbare în ţară şi că dacă oamenii nu se implică în politică, aceştia vor resimţi în pensii, salarii şi gropile din asfalt, informează zf.ro
Vezi și
Mare atenție! CNPP vă pune la dispoziție această aplicație
Vești bune pentru acești români! Vor beneficia de mai multe zile libere-De cine vor fi plătite
Lovitură pentru toți abonații RCS&RDS! Nu va mai fi gratuit de la 1 februarie 2019
Aceasta este noua ambiție a lui Dacian Cioloș: 'Proiectul meu este România'
Trending

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA
Articole Similare

39 minute în urmăEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



