Adrian Marinescu avertizează în privința vaccinării obligatorii: ‘În momentul în care vii cu ceva obligatoriu, s-ar putea să obții efectul invers’

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, a fost întrebat dacă ar fi de acord cu introducerea obligativității vaccinării anti-COVID, acesta a afirmat că o astfel de măsură ar avea un efect invers.

„La mine încă de la început, punctul meu de vedere a fost că nu există termenul de obligativitate, pentru că funcţionează ca un bumerang. În momentul în care vii cu ceva obligatoriu, s-ar putea să obţii efectul invers. Partea de motivaţie nu mai e ca la începutul campaniei, când vorbeam de studii şi date.

Prin vaccinare, mă interesează să nu-mi pun viaţa în pericol. Mă interesează că nu fac o boală gravă. Spre deosebire de alţii care doar citesc unele date şi vorbesc de unele statistici, sunt printre cei care de un an şi jumătate am văzut un număr imens de pacienţi în spital şi, din păcate, am văzut foarte multe forme severe chiar printre persoane cunoscute şi cărora nu prea am avut cum să-i ajut. Din păcate, au ajuns în Terapie Intensivă şi mi-aş fi dorit să-i am vaccinaţi ca să găsesc o variantă ca ei să nu se îmbolnăvească”, a explicat Adrian Marinescu.

De asemenea, medicul infecţionist nu este de acord nici cu restricţionarea accesului a persoanelor nevaccinate în centre comerciale sau în restaurante.

„Nu cred că ar fi o soluţie. Lucrurile ăsta ar trebui să fie o motivaţie imperativă. Aş merge pe partea echilibrată şi aş explica logic de ce îmi trebuie acel vaccin. Cred că toţi putem mai mult. E vorba şi despre medici şi de toţi care pot să pună umărul”, a mai precizat medicul.

De asemenea, dr. Marinescu a amintit că în prezent, „la Institutul Matei Balş funcţionează centrul de vaccinare şi motoarele sunt mai mult decât la ralanti”.

„Probabil că entuziasmul a rămas de partea medicilor. Speranţa moarte întotdeauna ultima. Sperăm că lucrurile se vor schimba. Sper să nu se întâmple în momentul în care vor creşte infectările. În momentul în care erau valurile de infectări, implicit creştea şi audienţa legată de vaccinare”, a conchis medicul Adrian Marinescu, informează româniatv.net

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare