După victoria alianței de centru-dreapta la alegerile din Italia, Adrian Papahagi vorbește de linia pe care o va adopta Giorgia Meloni, ca premier, față de politica dusă de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
Papahagi spune că, față de aliații săi, Matteo Salvini și Silviu Berlusconi, Meloni a arătat până acum că va face politica NATO față de Rusia.
El precizează că Giorgia e conservatoare, iar partidul din care face parte, Fratelli d'Italia, e partid membru ECR, ca polonezii de la PiS.
„De când a început războiul din Ucraina, orice fapt politic european e minor față de raportarea la Putin. E tot ce mă interesează și la alegerile în Italia, țară a cărei politică o urmăresc din 1990.
În Italia a câștigat ieri o coaliție formată din:
26% – Fratelli d'Italia (Giorgia Meloni)
9% – Lega (Matteo Salvini)
8% – Forza Italia (Silvio Berlusconi)
Cu circa 43% din votul proporțional, aceste partide vor obține peste 50% în ambele camere ale Parlamentului italian, iar Meloni va ajunge prima femeie prim-ministru în peninsulă.
Întrebarea e: va fi Meloni favorabilă lui Putin? Stângiștii vă vor spune că da, fiindcă, în mintea lor, dacă te opui genderismelor și imigrației necontrolate din lumea a treia ești automat putinist (din păcate destui "conservatori" lipsiți de discernământ sau claritate morală s-au grăbit să confirme clișeul).
Ce înseamnă favorabil lui Putin pentru un guvern european ne arată Orbán și Fidesz: te opui sancțiunilor împotriva Rusiei și livrării de arme către Ucraina.
Cert favorabil lui Putin va fi doar vechiul lui prieten, Berlusconi, care aparține generației politice Schröder/Merkel/Fillon/Rutte, ticăloșii care au scos la troc principiile și interesele majore ale UE pentru gaz rusesc.
Și Salvini a avut destule apropieri de Putin, deci îmi e suspect.
În schimb, Meloni, deși e la fel de dură ca Salvini pe tema imigrației africane în Mediterana (pe drept cuvânt, aș spune), și limpede conservatoare pe temele familiei și propagandei LGBT+, a condamnat răspicat invazia Ucrainei și a spus de mai multe ori că va face politica NATO față de Rusia. Sper că se va ține de linia asta. Nu văd de ce, dacă n-a spus prostii în campanie, le va face la guvernare, când va avea discuții lămuritoare cu actorii care chiar contează pe această temă – SUA, NATO, UK, armata italiană etc.
Meloni e conservatoare, iar Fratelli d'Italia e partid membru ECR, ca PiS. Întrebarea e, deci: va urma linia poloneză, sau cea ungurească față de Putin? Din ce a declarat până acum, va fi mai degrabă pe linia poloneză.
Am însă o îngrijorare: faimosul "suveranism". Tema e complexă, dar azi voi spune doar atât. E greu să fii suveran când ai nevoie de solidaritatea financiară a celorlalți membri UE și de apărarea SUA. Au demonstrat-o grecii lui Tzipras, o demonstrează și Orbán, în mintea căruia pot coexista scenariile în care Putin îi dă Ardealul iar Europa îi finanțează economia rahitică, și care azi descoperă că poți fi cocoș exclusiv dacă ești SUA – în rest, mori de foame și încasezi bătaie (ceea ce e excelent pentru civilizație).
Va fi deci agitație, fiindcă Italia are mari dificultăți economice (dar cine n-are?), însă cred că "suveranismul" Giorgiei Meloni se va reduce la încercarea de-a stoarce mai mulți bani de la Bruxelles.
PS: Aș mai da o temă de gândire atât stângiștilor, cât și "suveraniștilor": Merkel era curat (dar nedeclarat) suveranistă când vindea interesele UE, și mai ales ale Europei de Est, pentru a procura industriei germane gaz rusesc prin NordStream. Îi păsa de economia Germaniei, nu de securitatea UE, dar stângiștii o pupau în dos fiindcă deschisese porțile Europei pentru milioane de musulmani. La fel de suveranist juca marele european Macron, când voia să facă jocuri cu Rusia și împotriva SUA, ca să profileze Franța ca lider politico-militar al UE post-Brexit. Nu detaliez, cei de bună credință vor recunoaște adevărul frazei.
Cred deci că suveranismul nedeclarat al lui Merkel și al lui Macron a periclitat suveranitatea Ucrainei, dar și a Poloniei, Țărilor Baltice, Republicii Moldova sau României mai mult decât o va face gesticulația Giorgiei Meloni.
Dacă Germania și Franța au revenit la linia corectă față de Putin, nu mă tem că Italia va deraia.
În rest, vom vedea ce va face guvernul Meloni pentru splendida, geniala, dar strâmtorata Italie.”, spune Papahagi.
Adrian Papahagi, după victoria Giorgiei Meloni: 'Întrebarea e: va urma linia poloneză sau cea ungurească față de Putin? Din ce a declarat până acum, va fi mai degrabă pe linia poloneză'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 26-09-2022 14:05
Trending

21 sepPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

21 sepSport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepEconomie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

21 sepEconomie
Taxa de solidaritate pentru pensii mari. Cine plătește și cum funcționează

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepEconomie
Autostrăzile amânate pentru 2027. Ce drumuri expres nu se mai deschid anul acesta

21 sepPolitica
Călin Georgescu, săltat luni de dimineață de DIICOT. Acuzații grave la adresa fostului candidat la alegerile prezidențiale anulate

21 sepSocial
2 milioane de euro pentru Curtea Veche din București. După ani în paragină, primăria se ocupă de monumentul istoric
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



