Premierul Mihai Tudose a fost luat în colimator încă din prima clipă când s-a anunțat că el va fi cel care-i va lua locul lui Sorin Grindeanu. După ce a fost făcut în toate felurile s-a ajuns și la copii, mai exact la fiica acestuia.
De la jurnaliștii Jurnalul Național aflăm că Diana Tănase este patroana unei firme specializate în distribuţia energiei electrice încă de la vârsta de 19 ani, ea fiind asociată cu afaceristul care a prins contracte de peste 10 milioane de euro cu statul atâta timp cât a avut-o angajată pe soţia actualului prim ministru. Firma Dianei Tudose cerea în 2012 autorizaţii pentru o investiţie de 12 milioane de euro într-un parc fotovoltaic din Brăila.
Vezi și PSD pregătește o lovitură de proporții! O mare parte din populație este vizată
Diana Tudose este din 2011 asociată cu 50% în Energreen Distribution SRL Bucureşti, firmă specializată în distribuţia energiei electrice. Restul de 50% revine lui Victor Nicolae Popescu, un vechi prieten de familie al actulului premier Mihai Tudose. În 2012, Energreen Distribution SRL primea de la Electrica Muntenia un aviz pentru un racord de 20 kv în oraşul Ianca. În acelaşi an, firma deţinută de fiica premierului primea aprobarea administraţiei locale din Ianca pentru concesionarea unui teren pe care se angaja să construiască un parc fotovoltaic, cu o capacitate de producţie de 5 MW. Parcul urma să fie amplasat în satul Berleşti şi, potrivit celor spuse de Victor Nicolae Popescu în plenul Consiliului Local Ianca, asigura cel puţin 10 locuri de muncă permanente şi peste 100 de joburi temporare pentru localnici, totul în urma unei investiţii de 10 - 12 milioane de euro, scriu jurnaliștii de la Jurnalul Național.
Vezi și Vin americanii! Ce renumită companie din România a fost achiziționată de aceștia
Așadar încă o dată se confirmă că pentru a fi sigur de reușita în afaceri trebuie să ai afaceri cu statul și să fii copil, amantă, soție etc de om ales în funcție de poporul român.
Afacerile de milioane ale fiicei lui Mihai Tudose! Cu ce se ocupă aceasta de fapt
Trending

05 octEntertainment
„Blat” la meciul România-Polonia. Acuzații extrem de grave la adresa selecționerului, „cartonașe regizate”

05 octEconomie
Cel mai ieftin RCA pe care îl pot achiziționa șoferii români, mai nou. Oferta competitivă vine din afara țării

05 octPolitica
CTP, omorât cu lumânări în fața arestului central de către susținătorii lui Călin Georgescu. „Se pare că am murit”, reacția gazetarului

10:30Economie
Secretul Auchan pe care nu-l mai găsești la concurență. Este o premieră în România, ce beneficiu au clienții

circa 1 oră în urmăEntertainment
Amenda pe care o primești dacă ești rezervist și nu te duci la exercițiile militare, când ești chemat. Iată ce spune legea despre sancțiuni

05 octPolitica
Cine este Luca Niculescu, propunerea de premier din partea lui Nicușor Dan. Nume surpriză după consultările de la Cotroceni

07:30Entertainment
Țările din UE în care nu se mai trece la ora de iarnă. Ce a ales România

05 octEconomie
FMI anunță România că și-a pierdut din avantaje. Avertismentul unui reprezentant, venit la București recent

05 octEconomie
Berăria artizanală din Sibiu care se poate lăuda că este la egalitate cu cele din Germania. Este singura din țară cu o asemenea prestanță

05 octEconomie
România, pariu câștigat pentru Notino. Polonezii au a patra cea mai bună piață la noi în țară
Articole Similare

04 octSocial
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat pe contract de drepturi de autor. Actele care îți sunt necesare

30-09-2026 19:00Social
Soarta Rusiei, în oglindă cu cea a URSS. Avertismentul CIA pentru Vladimir Putin, după 5 ani și jumătate de război

30-09-2026 17:00Social
Unde te duci cu mașina, ce faci acolo și cât ai de gând să stai, treaba Poliției Rutiere. Zilele în care șoferii vor fi puși să dea raport

30-09-2026 16:30Social
Temperaturile cu minus au debutat în mai multe zone din România. Județele unde s-au înregistrat valori negative în termometre

30-09-2026 16:00Social



