Preşedintele ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că există primării atât în judeţ, cât şi în ţară care „gâfâie” din cauza lipsei fondurilor pentru plata salariilor şi a cheltuielilor curente până la sfârşitul anului. Potrivit lui Ţintean, această situaţie impune o nouă rectificare bugetară.
„Am ridicat problema celei de-a doua rectificări bugetare, care se pare că, totuşi, va fi, datorită faptului că UAT-urile (unitățile administrativ-teritoriale - n.r.) şi primăriile au primit o promisiune de la Guvernul României, că atunci când se va încheia anul 2018 nivelul fondurilor de care vor dispune şi primite din cote părţi din impozit pe venit sau TVA va fi cel puţin la nivelul realizatului din 2017. La ora aceasta, avem primării în România şi în judeţul nostru care gâfâie, primării care au 15-20 lei în cont, şi mă refer aici la capitolul finanţare retribuţii, salarii sau cheltuieli curente. Nu te iartă nimeni dacă nu ţi-ai plătit curentul, apa, gazul, deşeurile, nu poţi ţine şcolile în frig, nu poţi ţine copiii fără lemne şi toate celelalte care se însumează la capitolul cheltuieli curente”, a spus liderul judeţean al ALDE.
Ioan Ţintean a dat ca exemplu situaţia comunei Urmeniş din judeţul Bistriţa-Năsăud, care ar mai avea doar 15 lei în cont în prezent.
Preşedintele ALDE spune că le-a cerut tuturor primarilor membri de partid să trimită la începutul săptămânii viitoare o situaţie privind fondurile de care dispuneau la data de 31 octombrie şi de câţi bani mai au nevoie pentru a-şi plăti cheltuielile curente şi salariile până la sfârşitul acestui an.
Vineri, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, are programată o întâlnire cu liderii coaliției PSD-ALDE, printre subiectele de discuție aflându-se și a doua rectificare bugetară din 2018.
Anterior discuției, ministrul a spus că săptămâna viitoare se definitivează discuţiile cu toate ministerele vizate de rectificare. „Ideea este să ne menţinem sub 3 la sută ca şi deficit, 2,97, aşa cum am promis”, a spus Teodorovici. Acesta a precizat că deficitul bugetar estimat pentru anul 2019 este de 2,53 la sută.
Citește și:
S-a aflat! Iată cum arată vila secretă a premierului Viorica Dăncilă
Atomica a fost eliberată! Pe cine ar trebui să toarne Elena Udrea
Intră în vigoare azi! Ordonanța de Urgență care se aplică de la 1 noiembrie
ALDE trage semnalul de alarmă! Unele primării au probleme grave cu banii
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

circa 1 oră în urmăSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



