Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, riscă să rămână fără majoritatea absolută în Adunarea Naţională după primul tur al alegerilor legislative, care au fost marcate de o avansare puternică a stângii unite şi a extremei drepte, scrie agerpres.ro
Va trebui să aşteptăm al doilea tur de scrutin, duminica viitoare, pentru a şti dacă Emmanuel Macron, reales pe 24 aprilie pentru un al doilea mandat de cinci ani în fruntea statului, va putea sau nu să-şi păstreze această majoritate absolută şi, dincolo de asta, capacitatea de a-şi pune în aplicare liber politicile de reformă.
Majoritatea prezidenţială, o coaliţie sub eticheta Ensemble! (Împreună), a obţinut 25,75% din voturi, cu 21.442 de voturi mai mult decât alianţa de stânga NUPES reunită în spatele lui Jean-Luc Melenchon (25,66%), din 23,3 milioane de alegători.
Pe lângă acest avertisment adresat preşedintelui Macron, principalele lecţii ale alegerilor sunt ascensiunea spectaculoasă a stângii unite, progresia puternică a partidului de extremă dreapta al lui Marine Le Pen şi prăbuşirea dreptei tradiţionale, precum şi o abţinere record.
Coaliţia Ensemble! a fost creată în jurul partidului prezidenţial - La Republique En Marche! (Republica în Mişcare, LREM), redenumit Renaissance (Renaştere) -, cuprinzând Mouvement Democrate (Mişcarea Democrată, MoDem), a lui Francois Bayrou, şi mişcarea Horizons a fostului premier Edouard Philippe.
Melenchon, un veteran al politicii franceze, s-a impus ca principalul adversar al coaliţiei majoritare prezidenţiale, conducând o alianţă fără precedent, Nouvelle Union populaire ecologique et sociale (Noua Uniune populară ecologică şi socială, NUPES), ce cuprinde propriul său partid, La France insoumise (Franţa nesupusă), Parti communiste (Partidul Comunist Francez, PCF), Europe Ecologie Les Verts (Europa Ecologie Verzii, EELV) şi Parti Socialiste (Partidul Socialist, PS).
Cu toate acestea, tabăra Macron deţine în continuare avantajul în proiecţiile pentru cele 577 de mandate de deputat, cu o plajă de 255 până la 295 de locuri, în faţa NUPES (150 până la 210), potrivit institutelor de sondare. Majoritatea absolută în Adunarea Naţională este de 289 de locuri, transmite AGERPRES
Alegeri în Franța: Emmanuel Macron riscă să rămână fără majoritate
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

circa 2 ore în urmăSocial
Componenta mașinii care te poate lăsa chiar în mijlocul iernii. Mulți șoferi rămân pe drum din cauza acestei piese

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu

17:00Social
900 de angajați vor pleca de la STB. Inclusiv vatmani și șoferi vor fi dați afară

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat
Articole Similare

14:30Externe
Kremlinul contrazice spusele lui Donald Trump despre pace. Președintele SUA s-a întâlnit recent cu emisarul lui Vladimir Putin

14:00Externe
Donald Trump acuză că alegerile din SUA pentru congres au fost fraudate. Partidul Democrat le-a câștigat detașat

06 noiExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

06 noiExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

06 noiExterne



