Autoritățile sunt în alertă. S-au descoperit deja fraude masive la alegerile europarlamentare și la referendumul pe justiție.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au aplicat duminică, de la începerea votării, 11 sancţiuni contravenţionale – şase avertismente şi cinci amenzi în valoare de 2.900 lei, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
În prezent, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la şase infracţiuni. „În cele şase ore de la începerea procesului de vot, nu s-au produs incidente deosebite în planul ordinii publice. Până la acest moment, angajaţii MAI au primit în mod direct şi au efectuat verificări cu privire la 48 de sesizări referitoare la comiterea unor infracţiuni sau contravenţii care au legătură cu procesul de votare. Până acum, 23 nu au fost confirmate”, a spus Dajbog.
Purtătorul de cuvânt al MAI a menţionat că în comuna Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, o persoană a sesizat faptul că mai mulţi membri ai unui partid politic transportă alegători către secţiile de votare, însă, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că fapta nu se confirmă.
„Poliţiştii din Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o secţie de votare, o femeie ar fi fost surprinsă în timp ce încerca să introducă în urnă mai multe buletine de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală. În municipiul Târgovişte, a fost depusă o sesizare potrivit căreia un cetăţean nu ar fi fost lăsat de preşedintele secţiei de votare să-şi exercite dreptul la vot. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale. Pentru aceeaşi infracţiune se fac cercetări şi într-un caz similar din Braşov”, a declarat Dajbog.
Ea a precizat că procesul de vot în Penitenciarul Jilava a fost întrerupt temporar pentru a verifica încă o dată dacă faţă de persoanele care şi-au exprimat intenţia de a vota au fost emise sau nu hotărâri judecătoreşti definitive de interzicere a exercitării drepturilor electorale.
„În Brăila şi în Bucureşti se fac cercetări după ce doi alegători au reclamat că ar fi primit buletine deja ştampilate. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de către preşedintele unei secţii de votare cu privire la faptul că doi tineri i-au spus că li s-ar fi oferit bani pentru a vota. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor. În timpul audierii, tinerii au susţinut că a fost vorba de fapt de o glumă”, a informat Monica Dajbog.
Citește și:
EXCLUSIV Oficial! Informația despre fraudarea alegerilor, aruncată în spațiul public azi de USR, este falsă
Un prezentator cunoscut iese la rampă! Atac la adresa lui Cristian Tudor Popescu
Alertă la secțiile de votare! S-a lăsat cu amenzi uriașe
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



