SUA, promite milioane de dolari pentru securitatea din sud-estul Asiei.
Sâmbătă Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a anunțat că SUA o să aloce în jur de 300 de milioane de dolari pentru securitatea din sud-estul Asiei, au informat Reuters.
Intențiile SUA au fost dezvăluite de Pompeo, cu ocazia reuniunii miniștrilor de externe din ţările membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Fondurile sunt destinate consolidării cooperării regionale în problemele de securitate, securităţii maritime, asistenţei umanitare, capacităţilor de participare la misiuni de menţinere a păcii şi combaterii "ameninţărilor transnaţionale". Adăugând în continuare în cadrul forumului ASEAN îngrijorarea cu privire la militarizarea de către Beijing a Mării Chinei de Sud, care - reaminteşte Reuters - este revendicată în totalitate de China şi parţial de alte ţări din regiune.
Washington, a anunțat acum câteva zile că au existat investiții de 113 milioane de dolari pentru domeniul tehmologic, energetic şi al infrastructurii din Asia.
Secretarul de stat a vorbit și despre "un acont pentru o nouă eră de angajament al SUA în regiune".
Reuters, au menționat în continuare că pentru a-și întări legăturile economice cu sud-estul Asiei și alte regiuni, China a făcut câteva eforturi, în cadrul iniţiativei cunoscute sub numele de Drumul Mătăsii.
Există un conflict comercial în curs de desfășurare în relațiile bilaterale, unde au fost aplicate tarife vamale asupra importurilor, au informat AGERPRES și capital.ro
Vezi și Special! Ce salariu are Cristian Prescorniţoiu, şeful Inspectoratului pentru Construcţii Vrancea, bugetarul care i-a jignit pe cei din Diaspora: La miting vin hoții și curvele!
Lia Olguța Vasilescu anunță finalizarea unei investiții uriașe! După șase ani, s-a reușit eliminarea lor
Mai multe categorii de salariați se pot pensiona mai devreme! Legea se aplică de joi
America atacă din nou! Vor acorda 300 de milioane de dolari pentru securitate
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

36 minute în urmăEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica
Articole Similare

6 minute în urmăSocial
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

circa 1 oră în urmăSocial
Postul Crăciunului 2026. Începe pe data de 15 noiembrie 2026, când sunt zilele cu dezlegare la pește

10:30Social
Fiul lui Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. I se aduc acuzații grave

09:30Social
Gabriela Firea anunță noi reguli pentru copiii care folosesc telefoane sau tablete. Modificările dorite la nivel de UE

04 noiSocial



