sursa foto:  realitateaoltului.ro

Analistul economic Adrian Bența avertizează: ‘Toate aceste creșteri de prețuri la combustibili, la gaze, la energie electrică se vor simți în traiul de zi cu zi al cetățeanului. Vor fi fi multe gospodării care nu își vor putea plăti utilitățile’

Într-un interviu pentru PS News, analistul economic Adrian Bența a vorbit despre efectele negative ale scumpirii prețurilor la gaze și energie electrică. Acesta a explicat că, deși creșterea prețurilor reprezintă o problemă la nivel global, Guvernul ar putea găsi o soluție pentru temporizarea prețurilor, mai ales pentru cetățenii vulnerabili. Totodată, acesta este de părere că toate aceste creșteri de prețuri la combustibili, la gaze, la energie electrică se vor simți în traiul de zi cu zi al cetățeanului

„Toate aceste creșteri de prețuri la combustibili, la gaze, la energie electrică se vor simți în traiul de zi cu zi al cetățeanului. Vor submina puterea de cumpărare, iar pentru cei cu venituri mici vor fi foarte greu de susținut în perioada de iarnă. Dacă nu se găsește o metodă să se mai estompeze aceste creșteri, vor fi fi multe gospodării care nu își vor putea plăti utilitățile, care nu își vor putea plăti întreținerea și vor fi probleme foarte mari.

Părerea mea este că Guvernul trebuie să găsească neapărat o soluție și să tempereze creșterile astea de prețuri pentru că nu sunt generate doar de scumpiri internaționale, ci și de niște profituri mari. Și în al doilea rând, trebuie găsită o metodă să protejeze cetățenii vulnerabili, adică acele persoane care au salariile mici în mod real, pensii mici, sau acele persoane care sunt dependente de ajutoarele de la stat”, spune Bența.

Guvernul a discutat, miercuri, un proiect de Ordonanță de urgență pentru subvenționarea consumului de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. Documentul arată că Guvernul va acorda o subvenție de 25% la factura de gaze și o compensație calculată ca diferență între prețul mediu și cel minim din piață, la energie electrică, doar anumitor categorii de consumatori, aleși în funcție de energia consumată.

În acest context, analistul este de părere că subvenționarea doar a 25% din factură nu este suficient pentru cetățenii vulnerabili.

„Este adevărat că Guvernul va da o subvenție, dar după cum știm, subvențiile se dau cu întârziere pe baza unor documente justificative pentru că sunt bani publici. Problema reală este dacă cetățeanul va putea plăti cealaltă parte de 75% factură”, spune Bența.

Întrebat dacă ar trebui să existe o limită de consum pentru cetățenii ce vor beneficia de subvenție la factura de gaze, analistul susțină că nu ar fi nici „rezonabilă și nici de bun simț”.

„O gospodărie nu trebuie să fie o fabrică industrială care să consume cantități uriașe, dar totuși nu ar trebui să existe limite pentru că nu poți compara două familii: una ar putea avea doi membri, iar alta 6-7 membri”, conchide Adrian Bența.

Rata anuală a inflaţiei în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 a crescut la 5,3%, faţă de 4,7% în decembrie 2020 şi de 5% în iulie, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna august 2021 comparativ cu luna iulie 2021 au crescut cu 0,2%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 este 5,3%”, arată datele INS, conform psnews.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare